Linkuri accesibilitate

Măsuri ale executivului de la Tiraspol pentru diminuarea impactului social al crizei financiare


Administrația transnistreană a decis să reducă tarifele la curent și gaze naturale cu 20%.

Executivul de la Tiraspol a adoptat noi măsuri menite să diminueze impactul negativ al crizei asupra populației. Vineri, executivul și-a dat acordul de principiu de a lua un nou împrumut de la compania Sheriff pentru a achita datoriile la plata unui supliment lunar la pensii, cunoscut în popor ca „adaosul pentru pâine”, și care nu a mai fost plătit din 2015 din cauza crizei bugetare.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:16 0:00
Link direct

Este vorba despre acoperirea unei datorii de circa 65 milioane de ruble transnistrene sau de 5,7 milioane de dolari pentru plata lunară a suplimentului la pensie în mărime de 50 de ruble. Decizia a fost luată în ciuda obiecțiilor unor membri ai executivului că bugetul nu are de unde să întoarcă împrumutul și că acesta ar putea, de fapt, pune în pericol plata la timp a pensiilor. Cu atât mai mult cu cât, acum o săptămână, executivul a decis, de principiu, să ia un alt credit de 300 de milioane de ruble, sau 26,5 milioane de dolari, oferit tot de compania Sheriff pentru achitarea datoriilor la salariile bugetarilor.

Șeful executivului Pavel Prokudin a afirmat însă, citat de Novosti Pridnestrovia, că amânarea achitării datoriilor la pensii și salarii nu va fi înțeleasă de populația regiunii transnistrene. El și-a exprimat speranța că la rambursarea acestor datorii Tiraspolul va primi un ajutor din partea Moscovei, căreia deja i-ar fi cerut sprijin financiar suplimentar.

Între timp, în lipsa banilor la buget, administrația transnistreană a decis să ușureze întrucâtva situația populației rurale, ce-ar fi mai dezavantajată decât cea de la oraș, reducând tarifele la curent și gaze naturale cu 20%.

Anunțul a venit odată cu vestea de pe malul drept al Nistrului despre problemele financiare pe care le-ar avea compania Moldova-Gaz. Potrivit portalului economic Mold-street, situația de la compania moldo-rusă este dramatică, Moldova-Gaz îndreptându-se „cu pași mari” spre faliment. Vânzările în 2015 au scăzut cu 10%, iar pierderile s-au majorat cu o treime și au ajuns la enorma cifră de peste 3 miliarde de lei. Cel puțin acestea sunt cifrele din raportul financiar al întreprinderii dat recent publicității. Pierderile uriașe al Moldova-Gaz s-ar datora devalorizării leului și neajustării la timp a tarifelor.

Totodată, datoriile companiei față de furnizorul rus Gazprom pentru gazele consumate în regiunea transnistreană se ridică la peste 5 miliarde de dolari. Banii achitați de consumatori în stânga Nistrului nu ajung la Gazprom, ci rămân în regiune pentru suplimentarea bugetului. Tarifele sunt mult sub prețul de cost al gazelor, ceea ce ajută întreprinderile să fie ceva mai competitive, dar face să crească exponențial datoria transnistreană. Schema nu este una transparentă și a lăsat mereu loc pentru speculații, atât la Tiraspol, cât și la Chișinău. Bunăoară, guvernul Moldovei a fost acuzat de mai multe ori de experți independenți că ar fi implicat în tranzacții energetice netransparente cu Tiraspolul, sprijinind și bugetul regiunii și finanțând astfel separatismul pe care îl combate la modul declarat.

Revenind la decizia executivului de la Tiraspol de a reduce tarifele la curent și gaze naturale pentru locuitorii de la sate, este de notat că reducerea va fi de 20% din valoarea lor maximă, și va intra în vigoare începând cu 1 mai. Însă potrivit corespondenților noștri în regiune, pentru săteni, la modul real, energia se va ieftini numai cu 13%, pentru că tariful maxim la această categorie deja este mai mic decât la oraș. Sătenii vor achita 46 de copeici pentru un kilowatt sau 4 cenți. Este un tarif social, valabil doar pentru o limită de consum de 150 de kilowați pe lună de persoană. Ceea ce va depăși această limită va fi taxat deja cu 72 de copeici sau cu 7 cenți. Pentru consumatorii industriali, tariful la curent variază între 5 și 11 cenți kilowattul, în funcție de forma de proprietate și cota de participare a guvernului.

Pentru gaze, reducerea tarifelor la sate va fi integrală – de 20%. Un metru cub consumat în gospodăriile casnice va costa 65 de copeici sau 6 cenți. Acum tariful în limitele normei sociale (8 metri cubi pe lună dacă locuința nu este încălzită cu gaz și 400 de metri cubi pentru cele încălzite) este de 81 de copeici sau 8 cenți. Fiecare metru cub consumat peste această limită e taxat cu 1,12 ruble sau cu 11 cenți. Întreprinderile achită mai mult. Tariful pentru un metru cub variază între 56 de copeici și 2,94 ruble (între 5 și 26 de cenți), în funcție de forma de proprietate și alte criterii. În total, pentru consumul de gaze, întreprinderile transnistrene au 17 categorii de tarife.

Previous Next

XS
SM
MD
LG