Zeci de mii de persoane au manifestat la Londra împotriva politicii de austeritate a premierului Cameron

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Zeci de mii de persoane au manifestat sâmbătă la Londra împotriva politicii de austeritate a guvernului condus de premierul conservator David Cameron, unii cerându-i inclusiv demisia, transmite AFP.

Manifestația, care s-a desfășurat cu puțin mai mult de două luni înaintea referendumului la care britanicii vor decide asupra rămânerii țării lor în Uniunea Europeană, a fost formată conform presei din grupuri eterogene în care s-au regăsit membri ai opoziției laburiste, militanți pacifiști și sindicaliști.

Protestatarii au pornit într-un marș de la University of Central London până la Trafalgar Square. „Austeritatea amenință NHS (sistemul gratuit de asistență medicală n.red.) (…) Austeritatea determină șomerii să accepte contracte pentru activități nenormate (care nu specifică numărul orelor ce trebuie lucrate n.red.). Austeritatea amenință viitorul tinerilor”, a declarat Diane Abbott, o responsabilă a partidului laburist, ea apreciind că „lupta împotriva austerității este o luptă a vremurilor noastre”.

În mulțime au fost remarcați mulți manifestanți care purtau o mască ce reprezenta un porc, pentru a ilustra astfel ideea că unii câștigă nemeritat de mult comparativ cu restul societății. „Conservatorii cresc impozitele, dar unii plătesc mai multe taxe decât alții, și nu sunt cei mai bogați”, explică un protestatar care purta o astfel de mască.

Alți manifestanți au amintit de revelațiile din scandalul Panama Papers, care au scos la suprafață faptul că premierul Cameron a deținut acțiuni un fond de investiții offshore al tatălui său, lucru pe care premierul l-a negat inițial, dar în final l-a recunoscut în urma presiunilor.

Mișcarea anti-austeritate a mai scos în stradă și anul trecut zeci de mii de protestatari, în octombrie la Manchester și în iunie la Londra.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...