Participanţii au învăţat semnificaţia ornamentelor, culorilor, dar şi istoria acestui obicei. Ulterior, toate lucrările vor fi prezentate în cadrul unei expoziţii pascale.

Elementele care stau la baza încondeierii ouălor sunt ceara, condeiul, dar şi culorile. Participanţii au învăţat repede secretul acestei tradiţii, astfel că până la sfârşitul evenimentului s-au putut lăuda cu un rezultat frumos.

Intrarea la eveniment a fost liberă, aşa că au putut participa toţi doritorii. Această femeie a venit împreună cu fiica de 12 ani şi spune că a rămas impresionată.

Veronica Arpenti spune că pentru a organiza acest eveniment a trebuit să invite meşteri din Ucraina, care cunosc bine această tehnică.

Lucrările care au fost realizate la training vor fi expuse ulterior în cadrul unei expoziţii pascale. Evenimentul este la prima ediţie, însă organizatorii îşi propun să facă din asta o tradiţie.