Demnitarii europeni salută rezervat pornirile retorice pro-europene ale Chişinăului, dar atenţionează că în realitate se întâmplă inversul: justiţia rămâne captivă, gruparea oligarhică din spatele guvernării acaparează în continuare instituţiile statului, corupţia înfloreşte, iar implementarea prevederilor Acordului de Asociere cu UE este doar mimată.

Hârtiile şi demagogia

În ajunul vizitei premierului moldovean Pavel Filip la Bruxelles, în luna martie curent, majoritatea parlamentară controlată de PD a votat „foaia de parcurs privind agenda de reforme prioritare” – o listă de acţiuni pe care autorităţile s-au angajat să le îndeplinească până la 31 iulie 2016. Este vorba, între altele, de pachetul de legi cu privire la integritatea funcţionarilor publici şi de o serie de amendamente menite să diminueze aploarea corupţiei. ”Foaia de parcurs” a fost principalul argument al premierului Filip (în cadrul audierilor din Comisia pentru politică externă a Parlamentului European) că guvernarea proaspăt învestită de la Chişinău este dispusă să continue parcursul european. Cu toate acestea, Pavel Filip a fost aspru criticat de eurodeputaţi pentru mimarea reformelor şi pentru inacţiune în privinţa cazurilor de corupţie mare.

Săptămâna aceasta, Parlamentul de la Chişinău a constituit Consiliul pentru Integrare Europeană. Acesta va monitoriza procesul de implementare a Acordului de Asociere Republica Moldova – UE. Consiliul va coordona aspectele ce ţin de implementarea politicii de integrare europeană şi va organiza audieri publice la acest subiect, va exercita controlul parlamentar asupra implementării Acordului de Asociere şi a celui de Comerţ Liber Aprofundat şi Cuprinzător cu UE. De asemenea, Consiliul va fi în drept să solicite Guvernului informaţii privind integrarea europeană, să audieze membrii Guvernului şi să emită opinii asupra poziţiei Republicii Moldova în relaţia cu UE, să exercite control asupra Guvernului în ceea ce priveşte utilizarea instrumentelor financiare şi a asistenţei europene. Deputaţii membri ai Consiliului parlamentar pentru integrare europeană vor participa la elaborarea unei strategii pentru integrarea Republicii Moldova în UE şi vor monitoriza prestaţia delegaţiilor parlamentare în forurile europene. Consiliul este condus de preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, iar din componenţa sa fac parte 15 membri, inclusiv vicepreşedinţii Parlamentului, cei 9 preşedinţi de comisii, preşedinţii Comitetului Parlamentar de Asociere Republica Moldova – UE şi ai Delegaţiei Republicii Moldova la Adunarea Parlamentară a Euronest, secretarul general al Parlamentului şi şeful Direcţiei generale juridice a Secretariatului Parlamentului.

Trei restanţe camuflate

În timp ce autorităţile de la Chişinău încearcă să convingă partenerii de dezvoltare şi FMI că reformele deja dau roade, iar Acordul de Asociere e implementat în proporţie de peste 60%, diplomaţii europeni atenţionează asupra a trei restanţe majore care egalează cu zero orice efort de a distruge sistemul nociv, super-corupt şi birocratic care funcţionează în Moldova: corupţia, lipsa de independenţă a justiţiei şi nereformarea sistemului bancar.

După ce Mihai Poalelungi (despre care presa de la Chişinău a scris că ar fi „un supus al oligarhului Plahotniuc”, finanţatorul PD) a fost propus de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) pentru un nou mandat de preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie, concursul desfăşurându-se în lipsa vreo unui contracandidat, acelaşi CSM a încearcat săptămâna aceasta să obţină anularea unui decret prezidenţial prin care un judecător, condamnat pentru că a accidentat mortal un om, a fost demis din sistem.

Tentativă de intimidare a ambasadorilor?

Ambasadorii SUA şi cel al Marii Britanii în Republica Moldova au criticat ciudăţeniile care au loc în justiţia moldovenească şi s-au ales cu replici acide din partea unor judecători şi politicieni moldoveni. Ambasadorul SUA, James D. Pettit, s-a întrebat pe o reţea de socializare cum e posibil să organizezi un concurs cu un singur pretendent la funcţia de preşedinte al CSJ, iar ambsadorului britanic în Republica Moldova, Phil Batson, a menţionat că în justiţia moldovenească „a fost creat un sistem cu rezistenţă ereditară la reforme: „A fost creat un sistem distrugător, care protejează interesele unei elite, atât pe interiorul sistemului cât, într-o măsură oarecare, şi în afara lui. El are o rezistenţă ereditară la reforme. Amintiţi-vă ce s-a întâmplat luna trecuta cu alegerile (ca să le numim aşa) preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie. A fost înaintat doar un singur candidat, actualul deţinător al acestei funcţii. Cum a putut fi posibil? Oare nu mai există în Moldova şi alţi judecători de calitate sau alţi profesionişti din sfera justiţiei? Sau asta s-a întâmplat din cauza că nimeni nu s-a încumetat să schimbe status quo-ul sau să reformeze sistemul?”, s-a întrebat Phil Batson. „Asta îmi aminteşte un pic de misiunea mea precedentă, din Tunisia, unde o dictatură benignă a contribuit la apariţia auto-cenzurii. În cele din urmă, sistemul a explodat din interior -  oamenii simpli şi-au pierdut răbdarea şi a urmat Primăvara Arabă, adică revoluţia”, a menţionat Phil Batson.

Mihai Poalelungi a reacţionat. El a spus că nu înţelege „nedumerirea” celor doi ambasadori: „Cred că înainte de a face aceste declaraţii ar fi fost bine să consulte legea. Vreau să ştiu câţi contracandidaţi au avut preşedinţii Curţii Supreme de Justiţie din Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii, dacă ei invocă lipsa de democraţie? Mai ales că acum, în SUA, se discută numirea unui judecător la Curtea Supremă de Justiţie din partea unui sau altui partid – democrat sau republican? Nu vreau să-i supăr pe domnii ambasadori, dar cred că, în acest caz, limitele de critică au fost depăşite”, a reacţionat Poalelungi.

Într-un alt caz, şeful Delegaţiei UE la Chişinău, Pirkka Tapiola, s-a ales cu critici dure din partea unor judecători şi politicieni de la Chişinău după s-a declarat dezamăgit de demiterea primarului de Taraclia (prin decizia Curţii de Apel Cahul) din cauza tăierii unor arbori din scuarul primăriei (depăşirea atribuţiilor de serviciu). Diplomatul european a sugerat că decizia de demitere a primarului ar fi motivată politic. Primarul denunţase faptul că anterior anumiţi servitori ai regimului oligarhic i-ar fi propus anumite foloase materiale în schimbul loialităţii.

Presa controlată de regimul oligarhic a pornit o adevărată campanie împotriva şefului Delegaţiei UE în Republica Moldova. Asociaţia Judecătorilor din Republica Moldova i-a solicitat lui Pirkka Tapiola, printr-un apel public semnat de judecătorul Ion Druţă, să nu se mai implice în actul justiţiei din Moldova, iar liderul PL, Mihai Ghimpu, a declarat că „instituţiile europene nu au dreptul să ne arate cu degetiul”.

Pirkka Tapiola: „Vrem să înţelegem cum se realizează reforma justiţiei, finanţată de UE”

Pirkka Tapiola a precizat că a prezentat opinia Uniunii Europene faţă de decizia Curţii de Apel Cahul în cazul primarului din Taraclia: „În raportul nostru, avizat de miniştrii de Externe ai UE, se menţionează lipsa de independenţă a justiţiei. Am văzut că după reacţia Asociaţiei Judecătorilor mulţi au sărit în apărarea mea. Mă bucură acest lucru, dar nu este vorba despre mine în acest caz. Aveţi o societate care aşteaptă dreptate, care merită un sistem judecătoresc independent”, a reacţionat şeful Delegaţiei UE. El a adăugat că misiunile diplomatice europene urmăresc cu atenţie mai multe dosare care se află momentan în instanţele moldoveneşti, pentru a înţelege în ce măsură s-a realizat reforma justiţiei, finanţată de UE.