(VIDEO) A fost explicat un mister vechi de peste un secol: De ce există discuri de gheaţă care se învărtesc la suprafaţa unor râuri

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Pe parcursul ultimilor 100 de ani, lumea ştiinţifică a încercat să explice de ce există discuri de gheaţă care se învârtesc la suprafaţa râurilor care străbat unele regiuni din America de Nord, Scandinavia, Anglia şi Ţara Galilor. Recent, o echipă de fizicieni a reuşit, totuşi, să dezlege acest mister, folosind doar câteva vase Petri, un magnet şi un bazin cu apă.

Până de curând, se credea că discurile de gheaţă apar la suprafaţa râurilor datorită curenţilor care se formează în interiorul acestora. Formaţiunile observate până acum au un diametre care variază de la numai câţiva centimetri până la aproximativ 17 metri.

Pentru a demonstra modul în care acestea se rotesc, o echipă de fizicieni din cadrul Universităţii din Liége, Belgia, a creat în laborator discuri de gheaţă (cu un diametru de 8,5 centimetri), în interiorul cărora au introdus câte o bilă din nichel. Cercetătorii au pus apoi discurile într-un bazin cu apă şi au suspendat deasupra lui magneţi, care aveau rolul să menţină plăcuţele la suprafaţă.

După cum era de aşteptat, discurile au început să se rotească, chiar dacă în apă nu se formaseră curenţi. Ulterior, cercetătorii au crescut temperatura apei din bazin, iar plăcuţele de gheaţă au început să se topească. Mai mult decât atât, cu cât apa devenea din ce în ce mai caldă, cu atât discurile se roteau din ce în ce mai repede.

Oamenii de ştiinţă belgieni susţin că acest fenomen se explică prin faptul că apa, cu cât are o temperatură mai ridicată, cu atât devine mai densă. Din acest motiv, discurile de gheaţă, indiferent dacă este vorba de cele întâlnite în natură sau cele realizate în laborator, se rotesc la suprafaţa apei.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...