Din când în când scot din raft o carte și recitesc câteva pagini sau câteva subcapitole. Această lectură fragmentară e impusă cumva de factura volumului, care e un fel de enciclopedie a dezastrelor pe care le-au cunoscut diversele forme ale cărții și ale bibliotecii, așa cum se vede încă din titlu: Istoria universală a distrugerii cărților. Autorul, Fernando Báez, scriitor venezuelian, s-a specializat în studiul distrugerii bunurilor culturale. Cartea lui reprezintă rodul unei cercetări de 12 ani, întreprinsă nu numai în biblioteci și arhive ci și „pe teren”, întrucât autorul s-a aflat în 2003 în Irak, în calitate de membru al comisiilor ce investigau distrugerea muzeelor și a bibliotecilor. Experiență trist-edificatoare, pentru că a văzut cum a fost vandalizat muzeul național și cum au ars un milion de cărți la Biblioteca națională din Bagdad.
Care sunt principalii dușmani ce pun în pericol viața cărților ? Focul, apa, catastrofele naturale, războaiele, la care se adaugă distrugerile determinate de motivații politice și religioase. Fernando Báez crede că de fapt cartea nu este distrusă, în mod deliberat, ca obiect fizic, ci ca loc al memoriei, acea memorie ce conferă identitate unui om sau unei comunități. Se distrug cărțile și bibliotecile deoarece ele sunt simboluri (așa cum s-a întâmplat, în 1992, cu biblioteca din Sarajevo). Să nu ne închipuim că ura față de cărți e proprie numai barbarilor și ignoranților. La începutul secolului XX, ca să dau, la întâmplare, un exemplu notoriu, futuriștii italieni (oameni inteligenți și instruiți) preconizau distrugerea totală a bibliotecilor și muzeelor, ceea ce, în viziunea lor, însemna ruperea de trecut și intrarea triumfală în modernitate.
Recitesc, așadar, pagini din cartea lui Báez și de fiecare dată încerc un sentiment de stupefacție în fața infinitelor fațete ale Răului. Autorul coboară în timp până la începuturile lumii antice și arată că distrugeri de biblioteci au avut loc în Sumer, Babilon, Siria, Egipt. Avem apoi cazul emblematic al bibliotecii din Alexandria dar la greci au dispărut multe alte biblioteci, printre care aceea a lui Aristotel. Subcapitolul despre Roma antică are un titlu care ne scutește de comentarii: O lume de biblioteci pierdute. Epoca modernă e un lung, incredibil de lung șir de nenorociri. În 1814 arde Biblioteca Congresului de la Washington, în 1871 e incendiat palatul Tuileries, în 1986 arde Biblioteca publică din Los Angeles, în 1988 Biblioteca Academică din Sankt-Petersburg, în 1989 Biblioteca Universitară din București. Secolul XX a fost, și din acest punct de vedere, un secol al dezastrelor: bombardamentele din timpul celor două războaie mondiale, războaiele regionale, conflictele etnice au provocat pierderi uriașe patrimoniului cultural. Ce să mai spunem de regimurile totalitare, care își fac din distrugerea cărților o țintă majoră.
Tabloul pe care îl înfățișează Fernando Báez e halucinant. Vedem cât de fragilă și cât de expusă pericolelor de tot felul este cartea, a cărei supraviețuire, prin veacuri, constituie un miracol.
