Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   O femeie a fost amendată…

O femeie a fost amendată după ce a făcut o sesizare falsă

O femeie de 51 de ani din satul Tîrnova, raionul Dondușeni, a fost amendată cu 1000 de lei, după ce a făcut o sesizare la poliție care nu s-a confirmat.

La 11 aprilie, curent, femeia a sunat la Dispeceratul de Poliție din Dondușeni declarând că doi ofițeri de patrulare au estorcat de la soțul său 1000 de lei.

Ulterior, în cadrul verificărilor, s-a stabilit că aspectele sesizate nu se confirmă. De asemenea, polițiștii au constatat că în dimineața zilei cu pricina, bărbatul i-a declarat soției că a fost stopat de ofițerii de patrulare și ei au estorcat de la el bani. Mai mult decât atât, cercetările polițienești au stabilit că soțul femeiei nici nu a fost stopat în acea zi de către polițiști. În cele din urmă, bărbatul a recunoscut că a cheltuit banii, iar în drum spe casă, văzând echipajul de patrulare i-a venit ideea cu „oferirea mitei”.

În acest context, Poliția face apel către cetățeni, că numerele 902 sau 112 trebuie să fie apelate doar în situații de urgență (integritatea ori sănătatea cetățeanului, ordinea publică, proprietatea publică sau privată etc).

Apelarea abuziva a serviciilor specializate sau transmiterea de mesaje false, constituie o contravenție iar faptele sînt sancționate cu amendă de la 400 la 1000 de lei.