„Până acum nu am văzut public acest raport. Dacă există anumite motive, pentru mine ar fi greu de înţeles. Solicit în calitatea mea de ministru să am acces la acest raport. Bănuiesc că şi alţi colegi doresc acelaşi lucru”, a declarat Maia Sandu la şedinţa guvernului.

La rândul său, premierul Chiril Gaburici a menţionat că raportul va fi prezentat miercurea viitoare, după şedinţa guvernului, iar de astăzi va fi distribuit miniştrilor.

Kroll Associates UK Limited a finalizat investigaţiile cu privire la tranzacţiile de la Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank încă acum o săptămână.

Compania americană este specializată în servicii de securitate, prevenire a riscurilor, spălări de bani. Aceasta a fost selectată în urma unui concurs închis, desfăşurat de Banca Naţională, care a fost acuzată, la rândul ei, de implicare în tranzacţiile scandaloase.

Anterior, fostul ministru al Finanţelor, Veaceslav Negruţa, a menţionat că situaţia deplorabilă în care se află astăzi Banca de Economii se trage din anul 2011, de la preluarea frauduloasă a pachetului de 18,5 la sută de acţiuni de la doi oameni de afaceri.

Situaţia s-a agravat după ce noua conducere a băncii a acordat credite neperformante în valoare de peste 1,3 miliarde de lei. Ulterior, din cauza managementului defectuos, statul a fost nevoit să cedeze pachetul majoritar la BEM, iar omul de afaceri Ilan Shor a fost numit preşedinte al Consiliului de Administrare al instituţiei.

La sfârşitul anului trecut, însă, Banca Naţională a anunţat că a pus sub administrare specială Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank, după ce a descoperit mai multe tranzacţii dubioase între cele trei instituţii bancare.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.