În cadrul studiului, vitamina D a fost administrată unui număr de 163 de voluntari cu insuficienţă cardiacă, vârsta medie a acestora fiind de 70 de ani. Vitamina D este vitală pentru sănătatea oaselor şi a dinţilor şi poate avea beneficii importante de sănătate. Deşi subiecţii aveau obiceiul de a petrece timp în aer liber, aveau un nivel scăzut de vitamina D chiar şi în timpul lunilor de vară.

„Ei petrec mai puţin timp afară, dar capacitatea pielii de a produce vitamina D, de asemenea, devine mai puţin eficace cu vârsta şi nu înţelegem exact motivele", a declarat consultantul cardiolog Dr. Klaus Witte.

Pacienţilor li s-a administrat fie o tabletă de vitamina D de 100 mg sau una placebo timp de un an. Ulterior, cercetătorii au măsurat impactul asupra insuficienţei cardiace. Schimbarea a fost vizibilă inima pompând cu mult mai multă putere sângele în organism.

Echipa de cercetători, care a prezentat rezultatele la o reuniune a Colegiului American de Cardiologie, a descris rezultatele astfel: „Este uimitor că administrarea vitaminei D poate avea efecte benefice asupra sănătăţii cardiace. Este pentru prima dată când cineva a arătat asta în ultimii 15 ani”.

„Este la fel de ieftină ca chipsurile, dar fără efecte secundare”, a explicat pentru BBC medicul cardiolog Klaus Witte. Potrivit acestuia, inima pacienţilor care primiseră suplimente de vitamina D s-a şi micşorat considerabil, semn că a devenit mai eficientă.

Cu toate acestea, cercetătorii nu cred că o doză ridicată de vitamina D ar trebui prescrisă în mod normal pentru problemele de inimă, încă. Dr. Witte explică: „ Nu am ajuns încă în acel punct, nu pentru că nu ar exista o îmbunătăţire a simptomelor, dar sunt necesare studii mai amănunţite în acest sens.”

Cele mai bogate surse naturale sunt:

- somonul
- macroul
- tonul
- sardinele
- gălbenuşul de ou
- ficatul de vită
- cerealele integrale
- nucile 
- merele
- produsele lactate

Dacă nici acestea nu sunt suficiente, puteţi apela la suplimentele alimentare cu vitamina D, care se găsesc sub 2 forme: D2 - ergocalciferol (acelaşi tip care se găseşte şi în alimente) sau D3 – colecalciferol (forma obţinută prin expunerea la soare).