„Toţi pasagerii din minibus, inclusiv şoferul, au murit pe loc. Erau 24 în total”, a declarat Charity Chanda.
Accidentul s-a produs în apropierea oraşului Kapiri Mposhi, situat la 210 kilometri nord de capitala Lusaka.
Potrivit purtătoarei de cuvânt a poliţiei zambiene, şoferul autocarului a deviat de la traseu şi a izbit în plin minibusul care venea din sens opus.
„Aşteptăm (să aflăm) numărul răniţilor. Trupurile persoanelor decedate sunt la morga spitalului din oraş şi urmează să fie identificate”, a mai spus ea.
Accidentele rutiere sunt frecvente în Zambia din cauza proastei stări a drumurilor, dar şi a vitezei excesive cu care circulă şoferii particulari şi cei care lucrează în sistemul public de transport.