02:12:34 25.04.2024
Stiri

Mii de străini locuiesc, studiază sau lucrează la Iaşi. Câți dintre aceștia sunt cetățeni ai R. Moldova

Social 09.04.2016 19:00 Vizualizări1226 Autor: Galina Munteanu
Mii de străini locuiesc, studiază sau lucrează la Iaşi. Câți dintre aceștia sunt cetățeni ai R. Moldova


În Iaşi, România, sunt 5.200 de cetățeni străini. Cei mai mulți au venit din R. Moldova, Israel, Maroc.

Potrivit unei informații a Serviciului pentru Imigrări Iaşi, la sfârşitul lunii martie curent, în Iaşi se aflau 5.271 persoane, dintre care aproximativ 3.600 provin din R. Moldova, Israel şi Maroc, iar alţi 1.600 sunt din state membre ale Uniunii Europene şi Confederaţia Elveţiană. Dintre statele UE, cei mai mulţi provin din Italia, Franţa şi Grecia, scrie ziaruldeiasi.ro.

„Principalele scopuri pentru care străinii şi-au stabilit reşedinţa în judeţ sunt pentru studii, reîntregirea familiei, angajare în câmpul muncii. În prezent, Inspectoratul General pentru Imigrări are în componenţă, la nivel central şi în fiecare judeţ al ţării, servicii sau birouri care lucrează în interesul cetăţenilor străinilor şi comunităţii noastre“, au precizat reprezentanţii instituţiei.

Instituţia administrează şase centre de cazare şi proceduri pentru solicitanţi de azil la Bucureşti, Timişoara, Galaţi, Rădăuţi, Şomcuta Mare şi Giurgiu, precum şi două centre de cazare a străinilor situate în Ilfov şi Arad.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md