Un consilier socialist din CMC RENUNȚĂ la mandat. „Plec pentru că îmi PIERD timpul”
Consilierul municipal din cadru fracțiunii socialiștilor, Larisa Catrinici, a anunțat că și-a depus mandatul de consilier în Consiliul Municipal Chișinău. Cererea a și fost acceptată de Comisia Electorală Centrală.
Într-o postare pe facebook, Catrinici a explicat că a decis să renunțe la mandat pentru că nu se simte utilă în cadrul CMC și preferă să revină la munca sa de la spital.
„Regret că în ţara noastră sunt structuri administrative cu randament ,,zero!”. Dar nu se vrea eficienţă şi se tolerează un management prost ce ţine de eficacitate, în pofida tendinţelor europene. Cu mare greu am rezistat incompetenţei de la pupitrul Primpăriei, ignoranţa normelor scrise şi nerespectarea unui protocol cunoscut în lumea civilizată de conduită ierarhică. Și cel mai trist, nu se reușește în Primărie și Consiliu să se realizeze paşi spre un scop comun: rezolvarea problemelor chişinăuienilor și dezvoltare durabila a capitalei. În viaţă, am avut diferite experienţe în diverse funcţii. Acest segment, după mine, astăzi, e pierdere de timp”, a explicat Catrinici.
Consiliera își cere scuze de la colegii de fracțiune și alegătorii care au votat-o.
FOTO // La Teatrul Verde din Parcul „Valea Morilor” vor fi crescuți fluturi: Amfiteatrul, în reparații
Și-a înregistrat pe ascuns iubita minoră în timp ce întrețineau relații sexuale și le-a trimis părinților ei imagini indecente atunci când fata a pus capăt relației cu individul violent: Un tânăr din Telenești, condamnat la ani grei de pușcărie
„Procurorii TOXICI” continuă să lucreze în sistemul procuraturii. Procurorul general interimar, despre INFLUENȚA pe care o mai au Plahotniuc și Platon asupra unor colegi de-ai săi