01:52:22 25.04.2024
Stiri

INIȚIATIVĂ // Toate amenzile aplicate în R. Moldova vor fi MAJORATE de două ori

Social 08.04.2016 19:29 Vizualizări1413 Autor: Stela Mihailovici
INIȚIATIVĂ // Toate amenzile aplicate în R. Moldova vor fi MAJORATE de două ori


Toate amenzile aplicate în R. Moldova, atât contravenționale, cât și penale vor fi majorate de 2,5 ori în anul curent. Un proiect de lege în acest sens a fost pregătit de Ministerul Justiției și propus pentru dezbateri publice.

Autorii propun ca unitatea convențională în baza căreia se calculează în prezent mărimea amenzii să nu mai fie 20 de lei, dar să constituie 1% din salariul mediu lunar pe economie prognozat de Guvern pentru anul în care a fost săvârșită infracțiunea. De exemplu, salariul mediu lunar pe economie prognozat în 2016 este de 5050 lei. Respectiv, o unitate convențională va constitui 50,5 lei, față de 20 de lei cât prevede actuala legislație.

Ministerul Justiției motivează că, începând cu anul 2002, când a fost stabilită mărimea unității convenționale de 20 de lei, situația s-a schimbat mult în R. Moldova: rata inflației a crescut, iar prețurile de consum s-au majorat cu aproximativ 290%.

„Cuantumul amenzilor aplicate este disproporționat, în cele mai multe cazuri, cu gravitatea infracțiunilor săvârșite”, punctează autorii în nota informativă a documentului.

În același proiect se propune și majorarea pragului maxim al amenzii contravenționale de la 150 la 500 de unități convenționale pentru persoanele fizice și de la 500 la 1500 de unități convenționale pentru persoanele cu funcții de răspundere și persoanele juridice.

Totodată, pragul minim al amenzii penale va fi majorat de la 150 la 500 de unități convenționale pentru persoanele fizice, iar pentru persoanele cu funcții de răspundere și persoanele juridice - de la 500 la 1500 de unități convenționale.

Pragului maxim al amenzii penale se propune a fi majorat de la 1000 la 3000 de unități convenționale pentru persoanele fizice și pentru persoanele juridice de la 20000 la 60000 de unități convenționale.

Deoarece amenzile vor fi mult mai mari, se propune extinderea perioadei pentru care poate fi eșalonată achitarea amenzii, de la cinci la zece ani.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md