Cazul a fost prezentat de un post regional de televiziune încă la începutul acestui an. Este vorba despre parcul „Fântâna Mare” din satul Iurceni, raionul Nisporeni, unde anul trecut au avut loc defrişări masive la indicaţia primarului PD Ion Bocan.

Fostul primar de Iurceni, Ion Teleman, susţine că ceea ce s-a întâmplat este un adevărat dezastru ecologic. „Acest parc se numeşte Parcul de cultură românească „Fântâna mare”. A fost o minune adevărată, aici se organiza de 27 de ani la rând renumitul târg al olarilor, „Bâlciul olarilor din Iurceni”. Spun că a fost un colţişor de rai pentru iurcenenii noştri, însă acum primarul din Iurceni, Ion Bocan, a distrus această minune. S-a produs o crimă ecologică. Noi înţelegeam dacă s-ar fi făcut o tăiere sanitară, unde s-ar fi ales pomii bătrâni, bolnavi. Dar au fost tăiaţi şi pomii tineri, care trebuiau lăsaţi cu atât mai mult că aici avem în spate un teren abrupt şi dacă au fost practic defrişaţi toţi pomii mari, care ţineau malul acesta de alunecări, acuma acest teren este supus unei alunecări. Iar deasupra acestui teren se află şoseaua şi dincolo de această şosea sunt două case de locuit, după care şi biserica. Adică aici ne vom afla de azi înainte într-un pericol de alunecări foarte mari”, spune fostul primar al localităţii, Ion Teleman.

La rândul său, primarul PD-ist susţine că toate defrişările care s-au făcut sunt legale, iar copacii reprezentau un adevărat pericol pentru locuitori. În total, în parcul „Fântâna Mare” din satul Iurceni au fost tăiaţi peste 100 de copaci. Totodată, au fost făcute defrişări şi la grădiniţă şi la primăria din sat. Autorităţile nu s-au autosesizat însă, aşa cum s-a întâmplat la Taraclia.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.