Linkuri accesibilitate

Negocierile de pace pentru Siria vor fi reluate pe 13 aprilie la Geneva


Negocierile de pace pentru Siria, mediate de Națiunile Unite, vor fi reluate pe 13 aprilie la Geneva, a anunțat mediatorul ONU, Staffan de Mistura. Până atunci, de Mistura va merge la Damasc și Teheran. Prima rundă de negocieri de pace a avut loc în perioada 14-24 martie, la Geneva, și s-a încheiat fără rezultate concrete.

Pe de altă parte, președintele rus Vladimir Putin a afirmat joi că operațiunea militară a Rusiei în Siria a întărit statalitatea acestei țări și guvernul ei legitim, dar că este prea devreme pentru a spune că s-a ajuns la un progres major.

XS
SM
MD
LG