Trimite e-mail | Printeaza
Economie
06.04.2016

Veniturile Bugetului Public Național au crescut substanțial

Veniturile Bugetului Public Național au crescut substanțial

Mobilizarea tuturor resurselor și valorificarea rezervelor interne este de natură să asigure activitatea eficientă a Serviciului Fiscal de Stat, orientată spre acumularea eficientă de venituri la buget, a declarat luni Șeful SFS, Serghei Pușcuța, la ședință operativă cu responsabilii cu funcții de conducere din cadrul IFPS și IFS Chișinău. Punând accentele pe profesionalizarea și instruirea permanentă a angajaților fiscului, pe oferirea de servicii cât mai bune contribuabililor, șeful autorității fiscale naționale a punctat sarcinile imediate ale SFS, dar și strategiile de perspectivă, fiind menționat faptul că SFS a reușit să depășească veniturile bugetare planificate.

Pentru a treia lună a lui 2016 au fost acumulate la BPN venituri de 2833211.4 mii lei sau cu 9 % mai mult decât sarcina stabilită. Față de martie 2015 creșterea a însemnat circa 20 la sută.

Radiografia veniturilor la BPN administrate de SFS denotă o creștere pe toate componentele. La bugetul de stat au fost încasate 1422745 mii lei (față de 1195132.29 mii. lei în 2015), la cel local s-au încasat 296600,3 mii lei (față de 241750.96 mii lei în 2015), la BASS și FAOAM - 838331,8 mii lei și 275534,3 mii lei, ceea ce de asemenea indică o creștere față de 2015.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus