Informaţia a fost confirmată de către preşedintele fracţiunii parlamentare a Partidului Comuniştilor, Violeta Ivanov, dar şi de prim-vicepreşedintele PL, Dorin Chirtoacă.

Întrebat care a fost subiectul discuţiilor purtate ieri cu reprezentantul pentru Politică Externă şi Securitate al cancelarului german, Chirtoacă a sugerat că europenii încă mai speră că la Chişinău va fi formată o coaliţie pro-europeană în formula PLDM-PD-PL.

„Despre faptul că Republica Moldova ar fi bine să continue parcursul european, iar acest lucru este posibil având o coaliţie majoritară în Parlament, nu minoritară. Respectiv, o coaliţie democratică formată din PL, PLDM, PD, în baza formulei europene pe care am discutat-o cu Partidul Popular European, Socialist-European şi respectiv, Liberal şi Democrat-European la întâlnirea de la Aeroport”, a declarat Chirtoacă.

Amintim că ieri la Chişinău a sosit consilierul pentru Politică Externă şi Securitate al cancelarului german, Angela Merkel. Christoph Heusgen a avut întrevederi separate cu reprezentanţii PLDM, PL şi PD, dar nu a oferit detalii privind subiectul discuţiilor.

Se întâmplă după o vizită întreprinsă acum două săptămâni, de o delegaţie a Parlamentului European, care s-a declarat împotriva unei eventuale coaliţii cu PCRM. Chiar şi aşa, PLDM şi PD au exclus PL-ul de la guvernare şi au ales conducerea Parlamentului cu susţinerea comuniştilor, iar pentru învestirea Guvernului au solicitat votul liberalilor.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.