Procurorii vin cu detalii despre scrisorile clandestine trimise de Vlad Filat din penitenciar

Procurorul care instrumentează dosarul ex-premierului Vlad Filat a venit cu mai multe detalii despre scrisorile clandestine pe care acesta le-a transmis din penitenciar, prin avocatul său, unor martori din partea acuzării.

“Nu este corespondență între avocat și client. Este corespondență foarte clar destinată, cu plicuri unde era scris pe ele destinatarul. Nu poți să corespondezi cu avocatul care venea la tine la întrevedere prin expedierea unor scrisori cu destinatarii foarte clari”, a declarat Adriana Bețișor marți, după ședința Curții de Apel Chişinău.

Întrebată dacă cunoaște mesaje din acele scrisori, Bețișor a răspuns nu poate oferi mai multe detalii, subliniind că sunt scrisori foarte clare adresate martorilor care sunt în lista acuzării.

Pe 29 martie curent magistrații au prelungit mandatului de arest al lui Vlad Filat, la baza solicitării fiind și scrisorile trimise în mod clandestin unor martori în dosar din partea acuzării, prin intermediul avocaților, și în care erau menționate acțiuni care ar trebui îndeplinite.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.