Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Înalt oficial american în vizită…

Înalt oficial american în vizită la Chișinău și Tiraspol

Asistentul adjunct al secretarului de stat al SUA, Bridget Brink, se află într-o vizită oficială în R. Moldova.
Potrivit unui comunicat al ambasadei SUA la Chișinău, în rolul său de Reprezentant Special al SUA în procesul 5+2, Bridjet Brink participă la vizita comună a mediatorilor și observatorilor la Chisinau și Tiraspol. Ea va avea întâlniri bilaterale cu oficiali din R. Moldova, precum și cu reprezentanți ai opoziției pentru a discuta starea și evoluțiile reformelor.

Potrivit unui comunicat al Ministerului de Externe, discuțiile oficialului american cu reprezentanții acestei instituții s-au axat pe ultimele evoluții în procesul de reglementare a conflictului transnistrean și rolul SUA în acest proces, situația din regiune, acțiunile întreprinse de către autoritățile de la Chișinău în implementarea reformelor, și impulsionarea dialogului strategic moldo-american.