09:35:59 23.04.2024
Stiri

Autoritățile au reușit să implementeze 23% din prevederile Acordului de Liber Schimb cu UE prevăzute pentru ultimul an

Economie 14.04.2015 16:30 Vizualizări940 Autor: Virginia Nica
Autoritățile au reușit să implementeze 23% din prevederile Acordului de Liber Schimb cu UE prevăzute pentru ultimul an


Autorităţile au reuşit să aplice circa 23% din numărul total al standardelor europene în domeniul calităţii, stipulate în planul de acţiuni privind implementarea Acordului de Liber Schimb cu UE, se arată în raportul prezentat de Ministerul Economiei.

Ministerul Economiei (ME) a prezentat recent Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene cel de-al doilea Raport de progres cu privire la implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova - Uniunea Europeană (PNAA) pe componenta Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător (ZLSAC).

Potrivit raportului, s-au întregistrat progrese semnificative privind armonizarea legislaţiei naţionale cu cea a Uniunii Europene în ceea ce ţine de accesul mărfurilor pe piață, administrarea vamală și facilitarea comerțului, concurență, transport aerian sau drepturile de proprietate intelectuală.

„În domeniul infrastructurii calităţii au fost adoptate 614 standarde europene, din totalul de 2 697 planificate pentru tot anul în derulare, fiind anulate aproximativ 114 standarde naționale conflictuale cu standardele europene”, se arată în comunicatul emis de ME.

Autorităţile susţin că în domeniul drepturilor privind proprietatea intelectuală, pe segmentul concurenţei, în ceea ce ţine de administrarea vamală şi facilitarea comerţului, legislaţia R. Moldova a fost racordată în mare parte la legislaţia comunitară.

În domeniul drepturilor de proprietate intelectuală s-a constatat că legislația Republicii Moldova este în mare parte racordată la legislaţia comunitară. „De asemenea, se înregistrează progrese în simplificarea și uniformizarea procedurilor de vămuire a mărfurilor prin preluarea experienței țărilor UE, în acest sens fiind inițiat procesul de armonizare a Codului vamal al Republicii Moldova la prevederile Regulamentului Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar. Tototdată, în scopul simplificării procedurilor vamale aferente importului electronic, au fost aprobate normele metodologice cu privire la procedura vămuirii electronice a mărfurilor la import”, precizează autorităţile.

Ministerul Economiei este instituția responsabilă de monitorizarea şi coordonarea realizării măsurilor incluse în Plan la Titlul IV și V, aferente DCFTA, şi prezintă Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene raportul de sinteză privind realizarea acestui plan.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md