Doi bărbaţi, de 21 şi respectiv 33 de ani au fost luaţi la pumni de camarazii lor. Bătaia a avut loc ieri în jurul orei 12:00, pe strada Columna nr. 171 din capitală.
Potrivit medicilor de la urgenţă, una dintre victime a suferit o plagă de cuţit în regiunea coloanei vertebrale şi în omoplatul drept, iar cea de a doua – o plagă de cuţit în regiunea cutiei toracice.
Ambii pacienţi au beneficiat la faţa locului de îngrijiri medicale, fiind transportaţi apoi la Spitalul de Urgenţă pentru tratament medico-chirurgical. Poliţia cercetează cazul.