În total, între 3.922 şi 4.294 de combatanţi străini provenind din ţări UE au participat sau participă la conflictele din Siria şi Irak, dintre care 30% au revenit în Europa, arată un studiu elaborat de Centrul Olandez pentru Combaterea Terorismului (International Centre for Counter-Terrorism - ICCT), un institut cu sediul la Haga. Potrivit autorilor studiului, 14% dintre aceşti combatanţi au murit în confruntările militare.

Dintre combatanţii europeni, 2.838 provin din Belgia, Franţa, Germania şi Marea Britanie, cea mai importantă pondere raportată la populaţie fiind cea a belgienilor.

Între 6 şi 23% dintre aceşti combatanţi sunt europeni convertiţi la islam, precizează studiul.

Potrivit studiului, în Orientul Mijlociu ar putea fi şi combatanţi din România. "Conform autorităţilor române, până în octombrie 2015, România nu avea date despre niciun combatant din ţară. Cu toate acestea, Grupul Soufan (n.red. - un institut creat de un fost agent FBI specializat în combaterea terorismului), citând date din martie 2015, menţionează că unul sau mai mulţi combatanţi străini din România s-ar afla în Siria ori Irak", subliniază raportul ICCT.

Şaptesprezece la sută dintre combatanţii europeni care luptă în Orientul Mijlociu sunt femei, precizează studiul. "Procesul de radicalizare a combatanţilor străini este scurt şi implică de obicei cercuri de prieteni care decid să plece împreună în Siria şi Irak", explică autorii studiului prezentat vineri la Haga.

Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant). Bilanţul conflictului depăşeşte, conform estimărilor ONU, 270.000 de morţi.

Reţeaua teroristă sunnită Stat Islamic ocupă regiuni din nord-estul Siriei, nord-vestul Irakului, nordul Egiptului şi nordul Libiei, unde a proclamat "un califat".