Avionul deturnat în Cipru: Toți pasagerii au fost eliberați, iar piratul aerului, arestat

Deturnarea avionului companiei EgyptAir din Cipru a luat sfârșit, toți pasagerii au fost eliberați, iar piratul aerului a fost arestat, relatează agențiile internaționale de presă.

Autorităţile cipriote nu au găsit niciun dispozitiv exploziv asupra autorului luării de ostatici la bordul avionului.

Individul care a deturnat aeronava egipteană ameninţa că avea asupra sa o centură explozivă, dar acest lucru s-a dovedit a fi fals.

Bărbatul s-a predat după şase ore de la iniţierea incidentului de securitate. Piratul aerului a ieșit din avion cu mâinile ridicate. Pasagerii și membrii echipajului sunt în siguranță.

“Nu este vorba de un act terorist. Este vorba de acţiunile individuale ale unui individ instabil din punct de vedere psihic”, a declarat Alexandros Zenon, un oficial din cadrul Ministerului cipriot de Externe.

Piratul aerului, Ibrahim Samaha, de naționalitate egipteană a deturnat la începutul zilei un avion Airbus A-320, ce transporta 81 de pasageri și efectua o legătură între orașul egiptean Alexandria și Cairo.

Aparatul a fost direcționat spre insula Cipru, unde a aterizat pe aeroportul din Larnaca.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.