Nume
Parola
Vizualizări: 4803
Tinerii din stânga Nistrului învaţă cum să producă energie din sursele naturii
28 Martie 2016 — 25 de tineri din stânga Nistrului şi 5 coordonatori locali au petrecut sfârşitul de săptămână la un festival eco la care au învăţat cum să producă energie curată din sursele naturii şi să transforme comunitatea în una prietenoasă mediului. Aceasta este prima tabără eco organizată în stânga Nistrului. Tabăra este o iniţiativă a Proiectului Energie şi Biomasă, finanţat de Uniunea Europeană şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare şi a avut loc în perioada 25-27 martie.

Tinerii de 14-16 ani au venit din mai multe localităţi din stânga Nistrului şi timp de trei zile au găsit soluţii inteligente cum să consume mai puţină energie prin acţiuni simple şi cum să înlocuiască energia poluantă cu cea prietenoasă mediului. „Şi acum în propria casă putem reduce pierderile de energie, schimbând geamurile şi uşile, consumând economicos apa şi lumina. Cred că în timpul apropiat şi la noi va deveni actuală tema producerii de energie din biomasă ori deja aici există linii de producere a brichetelor”, spune Veaceslav Zidra, 16 ani, din s. Caragaş.

Timp de trei zile, tinerii au participat la dezbateri în subiectul încălzirii globale, au creat spoturi sociale şi banere de promovare a energiei verzi, au vizitat întreprinderi de producere a biocombustibilului din stânga Nistrului, au dat a doua viaţă deşeurilor transformându-le în energie sau în alte produse utile. Copiii sunt convinşi că fiecare dintre noi poate ajuta comunitatea să devină mai curată, acţiuni ce nu solicită de fiecare dată resurse financiare, ci implicare şi uniune în numele unei idei comune.

„Copiii sunt cei care fac schimbarea şi îi pot convinge şi motiva pe semenii lor, prietenii, rudele, părinţii să devină mai responsabili faţă de mediul înconjurător. Schimbările climatice, deşi păreau la început doar teorie, acum sunt resimţite de fiecare dintre noi. E o realitate pe care trebuie să o schimbăm azi şi acum pentru a putea respira aer curat, bea apă nepoluată, mânca hrană sănătoase şi a trăi într-un mediu ferit de cataclisme naturale”, crede Natalia Halaim, profesoară la Liceul Vasile Lupu din Chişinău, facilitator la festivalul eco.

Cei mai activi tineri participanţi la festivalul eco vor obţine bilet la tabăra de vară Energel 2016, ediţia a V-a. Amintim că tabăra de vară reuneşte în fiecare an cei mai activi promotori ai energiei curate din comunităţile în care Proiectul Energie şi Biomasă instalează, din fonduri europene, centrale termice ce produc energie din resurse energetice locale. „Gândeşte liber, acţionează local – e ceea ce noi ne dorim să motiveze tinerii spre acţiune. Este important să încurajăm consumul de energie regenerabilă la nivel local, pentru că astfel contribuim fiecare la diminuarea încălzirii globale fenomen răspândit deja în toată lumea”, afirmă Victor Cotruţă, managerul Proiectului Energie şi Biomasă.

Proiectul „Energie şi Biomasă” este un proiect de trei ani: 2015-2017. Proiectul are un buget total de 9,41 milioane Euro acordaţi de Uniunea Europeană şi este implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare. Mai multe detalii despre proiect aflaţi pe www.biomasa.md

Contact pentru media:

Ina Prisăcaru-Zglavuţă, specialist în comunicare şi mass media, Proiectul Energie si Biomasă, Tel: 022 839985, ina.zglavuta@undp.org