Un alt material care a stârnit curiozitatea a peste 22 de mii de cititori a fost Kroll a dat de urma a 350 de milioane de dolari scoşi din băncile Republicii Moldova.

Compania Kroll a trimis Băncii Naţionale primul raport al investigaţiei cu privire la frauda de proporţii în sectorul bancar din Republica Moldova, în urma căreia trei bănci - Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank - s-au prăbuşit la sfârşitul anului 2014. Este vorba despre o primă etapă a investigaţiei planificate pentru o perioadă de doi ani cu privire la tranzacţiile derulate pe parcursul anilor 2012-2014 la cele trei bănci. Astfel, la această etapă detectivii financiari au identificat tranzacţii în sumă de peste 350 milioane dolari SUA, care pot fi direct atribuite fraudei din sectorul bancar.
 
Un alt articol de top este şi Raportul Băncii Mondiale, care demonstrează că anume corupţia şi guvernarea ineficientă împiedică dezvoltarea economică a Republicii Moldova.

Potrivit studiului, deşi valoarea exporturilor a crescut de patru ori în tot acest răstimp, totuşi, Moldova nu a beneficiat pe deplin de oportunităţile acestui tip de comerţ. De vină ar fi calitatea proastă a guvernării, corupţia, birocraţia, lipsa reformelor şi administrarea fiscală inadecvată. În aceste condiţii, autorii recomandă autorităţilor să întreprindă măsuri pentru a îmbunătăţi climatul de afaceri, iar un prim pas în atragerea investiţiilor şi creşterea economică ar fi implementarea iniţiativelor anticorupţie.

O altă ştire care în intrat în clasamentul acestei săptămâni este Şeful Comandamentului European al Forţelor Armate ale SUA: „Corupţia reprezintă cea mai mare ameninţare pentru armată şi securitatea naţională a Republicii Moldova”.

„În timpul vizitei mele, i-am încurajat pe ostaşii Armatei Naţionale să continue să-şi dezvolte capacităţile şi să lucreze pentru a crea o forţă militară durabilă, care să fie compatibilă cu structurile internaţionale. O îngrijorare semnificativă din timpul discuţiilor s-a referit, desigur, la corupţie, cea mai mare ameninţare pentru armată şi securitatea naţională. Corupţia trebuie eliminată”, a declarat generalul Philip Breedlove.

Materialul Traian Băsescu, despre lista „bursierilor” de la Nobil: „Instituţiile din RM ştiu foarte bine cine sunt clienţii lui Plahotniuc”, a fost citit de peste 16 mii de internauţi.

„Vă daţi seama acum că n-o să vorbesc despre persoane. Dar vă spun în mod cinstit: nu l-am cunoscut niciodată pe acest Plahotniuc, dar vreau să ştiţi că statul trebuie eliberat de acest Plahotniuc. Am fost un susţinător al faptului că RM trebuie să aibă un Guvern, pentru că nici măcar România nu vă putea ajuta financiar în lipsa unui guvern stabil. Despre UE, FMI nici nu vorbim, că ele sunt mai reci faţă de RM. Dar nu mă puneţi s-o fac pe cel care substituie instituţiile de stat în RM, care ştiu foarte bine cine sunt clienţii lui Plahotniuc. Aceste instituţii vor ajunge să fie nevoite să-şi facă treaba, aşa ca instituţiile din România”, a declarat Traian Băsescu.

Ştirea care închide clasamentul acestei săptămâni este despre proiectul de lege elaborat de Ministerul Tehnologiei Informaţiei care propune ca Poşta Moldovei să-i spioneze pe clienţii săi.
 
Iniţiativa prevede acordarea unor împuterniciri speciale Poştei Moldovei. Mai exact, poştaşii ar urma să colaboreze cu reprezentanţii Centrului Naţional Anticorupţie, furnizându-le informaţii despre corespondenţa primită de unele persoane considerate suspecte. Proiectul a stârnit nemulţumirea reprezentanţilor opoziţiei, care l-au calificat drept abuziv.