Un ziar sârb le face cadou cititorilor săi un poster cu Radovan Karadzic în uniformă militară

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Un ziar din Belgrad le-a oferit sâmbătă cititorilor săi un poster în care fostul lider al sârbilor bosniaci Radovan Karadzic, condamnat săptămâna aceasta la 40 de ani de închisoare de Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie (TPIY), apare în uniformă militară.

Afişul, pe care sunt imprimate cuvintele „Serbia îşi aminteşte”, a fost oferit gratuit cititorilor tabloidului Informer. Pe afiş sunt tipărite şi nişte versuri scrise de Gavrilo Princip, extremistul sârbo-bosniac care l-a asasinat în 1914, la Sarajevo, pe arhiducele Franz Ferdinand, moştenitorul tronului austro-ungar, crimă care a declanşat Primul Război Mondial. În versurile sale, Princip milita pentru eliberarea ţării sale de sub Imperiul Austro-Ungar şi pentru crearea unui stat iugoslav independent.

TPIY l-a condamnat joi pe Karadzic la 40 de ani de închisoare pentru genocidul din Srebrenica şi pentru alte nouă capete de acuzare, având legătură cu războiul din Bosnia-Herzegovina (1992-1995).


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...