Afişul, pe care sunt imprimate cuvintele "Serbia îşi aminteşte", a fost oferit gratuit cititorilor tabloidului Informer. Pe afiş sunt tipărite şi nişte versuri scrise de Gavrilo Princip, extremistul sârbo-bosniac care l-a asasinat în 1914, la Sarajevo, pe arhiducele Franz Ferdinand, moştenitorul tronului austro-ungar, crimă care a declanşat Primul Război Mondial. În versurile sale, Princip milita pentru eliberarea ţării sale de sub Imperiul Austro-Ungar şi pentru crearea unui stat iugoslav independent.

TPIY l-a condamnat joi pe Karadzic la 40 de ani de închisoare pentru genocidul din Srebrenica şi pentru alte nouă capete de acuzare, având legătură cu războiul din Bosnia-Herzegovina (1992-1995).