Canalul de televiziune Rossia-1 susţine că a obţinut transcrierea ultimelor cuvinte ale piloţilor, cu un minut înainte de prăbuşirea aeronavei, de la o sursă din cadrul comisiei de anchetă, având acces la înregistrările cutiilor negre.

Boeing 737-800 al companiei FlyDubai era la a doua încercare de aterizare în condiţii de vizibilitate redusă, atunci când s-a prăbuşit şi a explodat la impactul cu solul.

Transcrierea sugerează că pilotul a pierdut controlul aparatului imediat după ce a oprit sistemul de pilot automat şi că avionul a căzut în picaj.

„Nu vă faceţi griji", a spus de mai multe ori comandantul de zbor, conform transcrierii în rusă, înainte de a spune: „Nu face asta!" Ultimele sale cuvinte au fost:„Redresează", pe care le-a repetat de mai multe ori, referindu-se la mânerul dispozitivului.

Pe parcursul ultimelor şase secunde înainte de accident, nu se aud decât „strigăte inumane”, potrivit canalului media rus.

Subliniind că aceasta nu este versiunea oficială, postul de televiziune citat sugerează că pilotul ar fi declanşat accidental un stabilizator în coada avionului, încercând să readucă aparatul de zbor pe orizontală.

Când acest dispozitiv este activat, aparatul nu reacţionează practic la nicio comandă a pilotului, potrivit aceluiaşi post de televiziune. „Este clar că piloţii nu au înţeles că stabilizatorul a fost responsabil pentru accidentul de avion", conform acestuia.

O ancheta penală a fost deschisă pentru a determina cauza accidentului aeronavei, în care au murit pe loc 55 de pasageri şi şapte membri ai echipajului de nouă naţionalităţi diferite.

Cele două cutii negre ale aparatului de zbor au fost recuperate şi transportate la Moscova, dar Comitetul interguvernamental pentru aviaţie (MAK) indicase iniţial că acestea au fost "puternic deteriorate" şi că decriptarea lor ar putea lua ceva timp.