Anchetatorii cer 2 ani şi 3 luni de închisoare pentru actualul preşedinte al Barcelonei, Josep Bartomeu, şi 6 ani şi 9 luni pentru Sandro Rosell, fostul preşedinte, cel care a realizat transferul lui Neymar pe Camp Nou.

Este oficial! Procurorii care au investigat cazul transferului lui Neymar de la Santos la Barcelona au solicitat pedepse cu închisoarea pentru actualul prşedinte al clubului, Josep Bartomeu, dar şi pentru predecesorul sau, Sandro Rosell. Cei doi sunt acuzati de frauda şi evaziune fiscală.

Mai mult, procurorii cer aplicarea unor amenzi drastice în acest caz. Gruparea catalana ar urma sa fie penalizată cu peste 22 de milioane de euro. Anchetatorii susţin că Bartomeu şi Rosell au încercat să ascundă sumele reale platite pentru achiziţionarea lui Neymar, dezvăluind că în acte figureaza 57 de milioane de euro, în timp ce, de fapt, s-au plătit mai mult de 80 de milioane prin firme care aparţineau tatălui jucătorului sau agentului acestuia.