Nicolae Timofti, cel „trimis de Dumnezeu”
Semne diacritice // Este un pic nedrept ca președintele unei republici parlamentare să plătească mai mult decât Parlamentul, Guvernul pentru jaful efectuat cu complicitatea evidentă a instituțiilor de stat
Mandatul de patru ani al președintelui Nicolae Timofti s-a încheiat pe o tonalitate minoră, aproape neobservat, într-o cvasiizolare conștientă, resemnată a unei persoane care își acceptă destinul chiar dacă i se pare nedrept. Nu a visat să devină președinte, nu a candidat pe vreo listă de partid, nu s-a implicat în luptele politice, i s-a propus să ocupe acest post într-un moment care părea critic pentru „viitorul european” al Republicii Moldova și el a crezut că nu are dreptul să se eschiveze. Ni l-a trimis Dumnezeu, spunea atunci liderul PL, Mihai Ghimpu, euforizat de supraviețuirea AIE, care se afla pe marginea prăpastiei.
„Cantitativ”, bilanțul activității prezidențiale în ultimii patru ani este, fără îndoială, pozitiv, chiar remarcabil în unele cazuri principiale, importante (o demonstrează și sinteza efectuată de consilierul prezidențial Aurelia Peru-Balan). În perioada mandatului său s-au produs unele evenimente care merită calificativul istorice, când au fost ridicate vizele de călătorie în UE, când s-a semnat Acordul de asociere cu UE, când s-a acordat atenția cuvenită relațiilor cu România pe diverse direcții, conferindu-li-se particularitatea sentimentală evitată de predecesorii lui Nicolae Timofti (cu excepția lui Ghimpu, care a fost președinte interimar). S-a manifestat solidaritatea necesară cu Ucraina, atacată mișelește de Rusia, s-au pus accentele cuvenite în relația cu Rusia, dar și cu Belarus...
Cu toate acestea, sondajele de opinie publică plasează Președinția pe ultimul loc în topul încrederii față de instituțiile publice. Această dezamăgire vizibilă față de prestația președintelui este plasată, de obicei, în mod automat, în legătură cu „furtul miliardului” din sistemul bancar. Ceea ce e și un pic paradoxal și nu întru totul logic și adevărat. Și-au spus aici cuvântul și așteptările cetățenilor Republicii Moldova, care văd altfel rolul unui președinte, dar și campania de demonizare, de discreditare a lui Nicolae Timofti, ascunsă în spatele revoltei justificate a cetățenilor furați, generată însă și de alte motive decât cele afișate.
Lumea aștepta în persoana lui Timofti un alt Voronin, un tătuc, un președinte „jucător”, dar el nu putea să fie ca Voronin, măcar și pentru faptul că nu avea nicio forță politică în spate. Formația juridică, dar și temperamentul, lipsa de experiență administrativă, a gustului pentru bătăliile politice, îi dictau, probabil, o atitudine riguroasă, strictă față de împuternicirile sale prevăzute de Constituție.
Orice s-ar spune despre Timofti, formal, este un pic nedrept ca președintele unei republici parlamentare să plătească mai mult decât Parlamentul, Guvernul pentru jaful efectuat cu complicitatea evidentă a BNM, Procuraturii Generale, CNA și a altor instituții de stat. Întâmplător, din necunoaștere, liderii Platformei DA să-l fi desemnat pe președinte drept ținta principală a furiei populare?
Nu, deloc întâmplător. Posibil, Timofti li s-a părut „veriga slabă”, care, fiind înlăturată, le deschide accesul la putere. Dar posibil să fi existat și o agendă ascunsă în cazul lui Dodon și Usatîi, a mass-mediei ruse, plătite de Moscova. Da, chiar dacă explicabil în unele momente, mai cu seamă până la alegerile din 30 noiembrie 2014, comportamentul președintelui a fost vulnerabil, din punctul de vedere al percepției majorității, oricât de subiectivă ar fi aceasta, însă atacul asupra sa trăda mai mult decât niște sentimente de revoltă, se observa și se observă încă în mod vizibil scopul distrugerii morale a lui Nicolae Timofti.
Președintele a iritat în mod vizibil Rusia prin asumarea românismului și, respectiv, demascarea acțiunilor neprietenoase (embargourile, în primul rând) ale Moscovei la adresa Republicii Moldova. Timofti nu a fost deloc „cuminte” atunci când a venit vorba despre „demnitatea și adevărul” statului pe care l-a reprezentat și a reușit să se „autodepășească” într-un alt moment critic, blocând accesul lui Plahotniuc la funcția de prim-ministru.
Însă aceste fapte nu par să-i fi impresionat suficient pe cetățeni și, cu atât mai mult, pe românofobi. Spre lauda lui Nicolae Timofti, el și-a dus cu răbdare, până la capăt, „crucea” deloc ușoară a Președinției. Istoria s-ar putea să-l judece mai bine decât noi.
Bătrânii și copiii din Mitropolia Basarabia primesc sprijin din partea Asociației Filantropia Ortodoxă Huși, în cadrul Campaniei de Paști
Primarul de Căușeni, Anatolie Donțu, DECĂZUT din drepturi. Locuitorii din Căușeni sunt așteptați să-și aleagă noul PRIMAR pe 17 noiembrie
MĂRTURII despre foametea organizată de sovietici în Basarabia (II): „Prin împrejurimi - o mulțime de cadavre, pe alocuri mâncate de oameni, ori de animale, nu se știe adevărul. Nu avea cine-i îngropa, fiindcă cei vii erau mai mult morți decât vii”