(VIDEO) Ghimpu, acuzat că umple Parlamentul cu fum de țigară: „Este un disconfort enorm”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Președintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, un fumător înrăit, este acuzat de colegii săi din Parlament că ar umple cu fum de țigară coridorul etajului 5 din Parlament, fapt care-i deranjează pe alți deputați.

Potrivit deputatului liberal-democrat Grigore Cobzac, Ghimpu și-ar fi făcut un adevărat obicei din a fuma la Parlament, iar acest lucru îi deranjează pe alți parlamentari.

„Astăzi suntem într-un disconfort enorm. Din simplu motiv că Mihai Ghimpu fumează, în biroul PL, pe hol, în veceu. Tot coridorul este plin de fum. Este un disconfort enorm. Îl văd pe Mihai Ghimpu semnatar, primul. Când este sincer Mihai Ghimpu, când semnează sau când fumează la etajul 5”, a declarat Cobzac în timpul în care era dezbătut un proiect de lege privind sancționarea celor care aruncă deșeuri pe geamul mașinii.

Declarațiilor lui Cobzac i s-a alăturat și liderul comuniștilor, Vladimir Voronin, care a spus că legea ar trebui respectată, iar fumătorii să nu-și mai poată etala viciul în clădirea Legislativului.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...