Rudele lui Filat, supărate ca au fost publicate imagini cu celula sa

Rudele lui Vlad Filat recunosc printr-un mesaj publicat pe pagina de Facebook a acestuia că i-au asigurat fostului premier condiții decente în penitenciar. În același timp, ele se declară revoltate că au apărut imagini din celula lui Filat.

„Toate lucrurile din imagini ( începând cu farfuriile, șervetele și terminând cu televizorul) au fost puse la dispoziție de către rude. Mai mult, tot cu ajutorul rudelor, au fost reparate două celule”, se rată în mesaj.

În continuare, autorii îi mulțumesc administrației penitenciarului. „Mulțumim administrației Penitenciarului nr. 13 că au acceptat ajutorul financiar pus la dispoziție de rudele lui Vlad Filat, în condițiile în care instituția nu este în stare să asigure nici cele mai minime condiții umane”, se spune în mesaj.

Însă, rudele lui Filat se arată deranjate că au ieșit la iveală condițiile bune de care se bucură fostul premier. „Este absolut revoltător însă că administrația Penitenciarului a permis ca aceste fotografii să fie făcute. Este în primul rând o încălcare la viața privată”, se mai spune în mesaj.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.