01:52:27 29.03.2024
Stiri

Președintele Timofti apreciază sprijinul acordat de NATO Republicii Moldova. Ce i-a transmis unui general american

Politică 24.03.2016 15:02 Vizualizări941 Autor: Ziarul National
Președintele Timofti apreciază sprijinul acordat de NATO Republicii Moldova. Ce i-a transmis unui general american Facebook // U.S. Embassy Moldova


Președintele Nicolae Timofti i-a spus, astăzi, generalului Philip Breedlove, comandantul Comandamentului European al Armatei Statelor Unite ale Americii, aflat într-o vizită de două zile la Chișinău, că apreciază sprijinul continuu oferit de SUA și Organizația Tratatului Nord-Atlantic, în vederea consolidării capacității de apărare a Republicii Moldova.

În cadrul întâlnirii de astăzi de la Reședința de Stat, președintele Nicolae Timofti s-a pronunțat pentru impulsionarea și eficientizarea cooperării dintre Republica Moldova, Statele Unite și NATO pe diferite dimensiuni, inclusiv prin posibilitatea deschiderii la Chișinău a unui oficiu de legătură al Alianței.

„Vizita dumneavoastră, într-o perioadă de maximă tensiune pe Continent, consemnează atașamentul și sprijinul constant acordat de NATO Republicii Moldova în implementarea reformelor din domeniile apărării și securității. Apreciem contribuția Alianței Nord-Atlantice și SUA la promovarea păcii în Europa și în lume”, a declarat șeful statului, citat de un comunicat de presă al Președinției.

Aceeași sursă precizează că, la întrevederea șefului statului cu generalul american, au fost abordate și subiecte ce țin de mediul actual de securitate la nivel regional și global, în contextul proliferării terorismului.

Generalul Breedlove a salutat decizia președintelui Timofti de a decreta această zi drept una de doliu național. „În recentele atacuri au fost vizați și militarii americani”, a menționat generalul Breedlove.

La întrevedere a participat și Ambasadorul Statelor Unite în Republica Moldova, Excelența Sa James D. Pettit.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

18.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin și Rusia ca bo...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md