Alertă cu bombă la Liceul “Gheorghe Asachi” din Chişinău! Instituţia a fost evacuată

Elevii și profesorii Liceului ”Gheorghe Asachi” din centrul capitalei au fost evacuați, în urma unei alerte cu bombă. Potrivit oamenilor legii, un copil a anunțat printr-un apel telefonic precum că în incinta liceului s-ar afla o bombă.

Directorul liceului Boris Vososatâi a precizat pentru presă că în jurul orei 12.20 în instituţie au venit mai multe echipaje ale poliţiei, care au anunţat despre alerta cu bolbă.

“Elevii au fost evacuaţi în mod organizat. Sperăm că este vorba de un copil care nu era pregătit pentru lecţii. Putea fi o evaluare la o materie. Vom face o analiză şi sperăm să identificăm copilul. Demult nu am avut o asemenea situaţie”, a relatat Volosatâi.

Directorul liceului a mai spus că liceul organizează evacuarea elevilor, ca antrenament, de două ori pe an. “Totuşi astăzi a fost un alt fel de evacuarea”, a spus directorul instituţiei.

Directorul a anunţat că cei aproximativ 1500 de elevi care se aflau în instituţie au fost trimişi acasă. Mâine liceul îşi va relua activitatea în regim obişnuit.

După circa două ore de verificări, angajaţii poliţiei nu au depistat niciun obiect suspect în incinta liceului. Astfel, alerta cu bombă s-a dovedit a fi falsă, a anunţat directorul liceului, Boris Volosatâi.

Potrivit lui, ar fi vorba, totuşi de o glumă de prost gust: ”Nu s-a depistat nimic, a fost o glumă de prost gust a unui copil. Astăzi, orele au fost amânate, de fapt a fost întreruptă doar o singură oră. Mâine, va fi o zi obișnuită”.

 aleerta cu bomba liceul asachi

alerta cu bomba liceul asachi

p

alerta cu bomba liceul asachi

alerta cu bomba asachi

volosatai liceul asachi

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.