Agenţia spaţială americană NASA a numit un asteroid după numele tinerei militante pakistaneze pentru drepturile omului Malala Yousafzai, co-laureată a Nobelului pentru Pace în 2014, scrie agerpres.ro.
Onoarea neobişnuită se datorează amabilităţii astrofizicienei Amy Mainzer din cadrul NASA, care în 2010 a descoperit asteroidul, cunoscut anterior ca 316201. Mainzer a decis să-l numească în cinstea tinerei pakistaneze de 17 ani.
Situat în centura principală de asteroizi dintre Marte şi Jupiter, asteroidul Malala, cu diametru de patru kilometri, orbitează în jurul Soarelui o dată la cinci ani şi jumătate.
Mainzer a spus că doreşte ca această decizie a sa să servească drept inspiraţie pentru tinerele femei. „Avem nevoie cu disperare de forţa intelectuală a tuturor oamenilor inteligenţi pentru a rezolva unele dintre problemele cele mai dificile ale omenirii şi nu ne putem permite să respingem jumătate din populaţia lumii”.
În octombrie 2012, Malala Yousafzai a fost împuşcată în cap de talibani în timp ce se întorcea de la şcoală. Ea a primit anul trecut premiul Nobel pentru Pace pentru lupta sa împotriva exploatării copiilor şi tinerilor şi pentru dreptul acestora la educaţie.