Primarul unui sat din Soroca, condamnat pentru abuz de serviciu: Procurorii consideră sentința prea blândă

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Primarul satului Racovăţ a fost găsit vinovat de comiterea abuzului de serviciu şi fals în acte publice, fiind condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare, cu privare de dreptul de a ocupa funcţii publice timp de 2 ani.

În cursul acţiunilor de urmărire penală procurorii au stabilit că, în iunie 2012, primarul, care era şi preşedinte al Comisiei de licitaţie a Primăriei satului Racovăţ, a falsificat un proces-verbal cu privire la rezultatele unei licitaţii. În concret, acesta şi-a pus semnătura în dreptul numelui unui alt membru al comisiei de licitaţie, care, în realitate, nu a participat la licitaţie şi nici nu a fost prezent la locul unde a fost organizată licitaţia.

Ca urmare a acţiunilor ilegale ale acestuia, un lot de teren cu o suprafaţă de 20 ha proprietate publică a fost înstrăinat nepotului său (fin de cununie).

Licitaţia s-a desfăşurat cu abateri grave de la legislaţie, fără setul de documente necesare, lipsa cărora a fost constatată de Oficiul teritorial al Cancelarii de Stat. Ulterior, printr-o hotărâre judecătorească din anul 2014, rezultatele respectivei licitaţii au fost anulate, ca fiind ilegale.

Rezultatele expertizelor dispuse de procurori pe acest caz au confirmat faptul falsificării de către primar a semnăturilor din actele oficiale, prin metoda imitării.

Recent, prin sentinţa Judecătoriei Soroca, primarul a fost găsit vinovat şi condamnat la 2 ani închisoare, cu suspendare, cu privare de dreptul de a ocupa funcţii publice timp de 2 ani.

Procurorii, care au solicitat condamnarea inculpatului la o pedeapsă reală cu închisoare, consideră sentinţa aplicată prea blîndă şi anunţă că o vor contesta, în modul stabilit de lege.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...