Într-un mesaj postat pe blogul oficial al companiei, cei de la Google anunţă că aduc laptopuri Chromebook, dispozitive de realitate virtuală Cardboard dar şi alte produse Google vor fi duse la muzeul Organico Romerillo din Havana unde vor fi conectate la o reţea de internet gestionată de compania de stat ETECSA. Google a anunţat că încearcă să găsească modalităţi prin care să extindă şi să îmbunătăţească accesul la internet în Cuba, chiar dacă eforturile sunt încă în faze incipiente.

Anunţul companiei americane de IT coincide cu vizita istorică a lui Barack Obama în Cuba, prima a unui preşedinte american în această ţară în ultimii 90 de ani. Accesul la internet în Cuba este foarte limitat şi foarte scump, doar cinci procente din locuinţele cubaneze au acces regulat la internet.

Potrivit unei relatări din iunie anul trecut a publicaţiei Politico, Google a înaintat o propunere autorităţilor pentru îmbunătăţirea accesului la internet în Cuba.

Guvernul cubanez şi-a arătat disponibilitatea pentru extinderea accesului la internet în insulă în ultimele luni, de la momentul normalizării relaţiilor dintre Havana şi Washington în 2014. Primul hotspot WiFi public cu acces gratuit la internet a fost amplasat într-o cafenea din Havana, iar ETECSA a anunţat un program pilot cu internet în bandă largă pentru locuinţe, baruri şi restaurante în unele din cartierele capitalei cubaneze.

Companii americane din domeniul tehnologiei precum Netflix şi Airbnb s-au extins în Cuba după ridicarea restricţiilor de afaceri şi de călătorie, iar compania hotelieră Starwood Resorts a anunţat încheierea unei afaceri prin care să renoveze şi să administreze două hoteluri din Havana.