Linkuri accesibilitate

Tiraspolul spune că nu este gata să reia negocierile în formatul 5+2


Tiraspolul a spus din nou astăzi că nu este gata de reluarea negocierilor în formatul 5+2. La o întrevedere la Bender, negociatorul transnistrean Vitalie Ignatiev i-a reproșat Chișinăului că ar „sabota” dialogul, analizând prea mult timp inițiativele unilaterale ale Tiraspolului. Portalul de știri Novostipmr scrie că ar fi vorba, între altele, despre libera circulaţie a mărfurilor şi persoanelor. „Toate aceste inițiative sunt analizate (de Chișinău), iar această analiză durează deja peste două luni, fapt care, din punctul nostru de vedere, are un impact negativ asupra dialogului”, a declarat Ignatiev, citat de agenția oficială de la Tiraspol. Pe de altă parte, un comunicat de presă al Biroului pentru Reintegrare de la Chișinău, notează că întâlnirea de astăzi ar fi eșuat pentru că partea transnistreană, „într-o manieră tradițională”, ar fi insistat pe cauzele penale deschise la Chișinău unor lideri de peste Nistru. Vicepremierul pentru reintegrare George Balan a respins existența unor dosare penale motivate politic, insistând că „pârghiile respective vizează competenţa exclusivă a organelor de înfăptuire a justiţiei”. Oficial, reprezentanții părților implicate în formatul de negocieri 5+2 nu au mai dus tratative din iunie 2014.

XS
SM
MD
LG