Însă, noi avem agenda noastră, care s-a dovedit a fi mult mai complicată, decât în statele cu o democraţie funcţională. În secolul XXI trăim într-un un stat captiv, care a reuşit să submineze instituţiile de drept - raţiunea şi cugetul unui stat. Avem instituţii de reglementare şi de resort care se supun indicaţiilor venite de la un singur om.
Nu este normal, în condiţiile în care Constituţia noastră o copiază pe cea franceză. Nu este normal când cetăţenii cer una, iar guvernanţii fac alta. Or, ne-am angajat într-o luptă atât de complicată, încât vom putea servi un exemplu ţărilor care stau mult mai prost ca noi. Acestea pot fi doar ţările din lumea a treia, spre marele-marele meu regret.
Cert este un lucru: cutia Pandorei a fost deschisă. Din ea, rând pe rând, ţâşnesc ca nălucile: dezbinarea, minciuna, sărăcia, corupţia, şantajul, umilinţa. Ţipătul mut al lui Edvard Munch imortalizează disperarea naţiunii noastre. Undeva, la răscruce de drumuri, stă pitit Procust, arzând de nerăbdare să ne întindă pe patul său. Sistemul ne găteşte un bolovan, precum cel al lui Sisif.
Însă, la fund a rămas speranţa, ca o făclie tremurândă şi galbenă. Latentă, ne aşteaptă pe noi să izbucnim.
Aş vrea să fac o călătorie în timp şi anume la sfârşitul anilor 80 ai secolului trecut. Mă tot întreb, ce naiba s-a petrecut atunci. Cum aşa, după o trezire naţională de proporţii inimaginabile, am ajuns peste un sfert de veac să fim conduşi de un pitic.
Răspunsul e complex, dar şi simplu: prea mult sânge amestecat, dar şi prea mulţi profitori. Oameni care au văzut şi au simţit libere nişte resurse, au început să le acapareze fără scrupule. Şi nu e vorba de geopolitic.
Înţeleg doar una şi asta rupe din mine: n-am avut norocul unei majorităţi de patrioţi. Au ajuns lichele ale sistemului, trădători şi veninoşi, care au furat tot ce s-a putut. N-am fost noi atunci o Estonie, am fost nişte rămăşite ale unor vandali. De acolo se trag toate lepădăturile actuale – lâncede, putregăite şi urât mirositoare.
Atât de complicat este acum să respirăm, când ştim căţ şi aerul este otrăvit.
Cică, am evitat un război. Ba nu, am fost implicaţi în acest război, tacit, ruşinos, în care guvernarea a atacat cu tot ce a putut, numai să ne păstreze amorfi şi fără replică. Ne-a trimis peste hotare, ne-a distrus familii. Suntem implicaţi într-un război civil care durează de 25 de ani. Suntem supuşi unui genocid.
Nu suntem mai răi cu nimic decât suedezii sau islandezii! Pur şi simplu, suntem mult mai creduli decât ei. Ne lipseşte doza de ură şi fermitate, necesară unor cetăţeni responsabili.
Ne vom reeduca, vom învăţa să fim mai prudenţi, mai atenţi, mai informaţi. Ne vom implica până la ultimul neuron, până la ultima speranţă. Suntem sortiţi să renaştem, precum pasărea Phoenix.
Jurnal.md
