Postul de televiziune public belgian RTBF a anunţat că Salah Abdeslam este foarte probabil să fi fugit probabil în timpul raidului poliţiei efectuat marţi la Bruxelles.

„Confirmăm că amprentele lui Salah Abdeslam au fost găsite în apartamentul din Forest”, a declarat un purtător de cuvânt al Parchetului federal belgian, Eric Van Der Sypt, care a refuzat să facă alte precizări.

„Potrivit informaţiilor noastre, este foarte probabil că (Salah Abdeslam) este unul dintre cei doi indivizi care au scăpat în cursul schimbului de focuri” cu poliţia, a afirmat RTBF pe site-ul său, referindu-se la raidul de marţi în care un islamist a fost împuşcat mortal de un lunetist al poliţiei belgiene. Această informaţie nu a fost confirmată oficial.

Salah Abdeslam, 26 de ani, suspectat că a avut un rol-cheie în pregătirea atentatelor de la Paris soldate cu 130 de morţi, a dispărut după ce a părăsit Parisul cu ajutorul unor prieteni, imediat după atacuri. Pe 14 noiembrie, în jurul orei locale 14.00 (13.00 GMT), el a ajuns în cartierul Schaerbeek din Bruxelles. Potrivit presei locale, el s-ar fi ascuns timp de trei săptămâni într-un apartament unde amprenta sa ADN a fost găsită pe 10 decembrie de anchetatori.

Marţi după-amiază, o echipă formată din şase anchetatori franco-belgieni s-a prezentat pentru o percheziţie de rutină la un apartament din Forest, în sud-vestul capitalei belgiene, unde aceştia au fost întâmpinaţi cu tiruri de armă automată.

Unul dintre cei trei bărbaţi aflaţi în apartamentul a fost ucis de un lunetist al poliţiei, însă ceilalţi doi au fugit şi sunt în continuare căutaţi.

Suspectul ucis a fost identificat în persoana lui Belkaid Mohammed, un algerian născut în iulie 1980. El locuia ilegal în Belgia, unde era cunoscut de autorităţile judiciare doar pentru un furt comis în 2014. Alături de cadavrul său au fost găsite o puşcă kalaşnikov, o carte despre salafism, un drapel al organizaţiei Stat Islamic, precum şi 11 încărcătoare de kalaşnikov şi foarte multe muniţii, potrivit parchetului.