Documentul, care a stârnit criticile societăţii civile după adoptarea în prima lectură, a suferit o serie de îmbunătăţiri. Astfel, în noua redacţie, legea include recomandările asociaţiilor obşteşti şi prevede că Poşta Moldovei va fi obligată să presteze servicii de colectare şi difuzare a publicaţiilor periodice. Proiectul iniţial presupunea că Poşta Moldovei este în drept să rezilieze contractele cu instituţiile de presă şi să nu mai distribuie publicaţiile periodice, dacă va constata că serviciile prestate nu-i aduc profit. Directorul executiv al Asociaţiei Presei Independente, Petru Macovei, care anterior a criticat proiectul, a refuzat să ofere comentarii la acest subiect, motivând că are nevoie de timp ca să studieze minuţios prevederile legii.