Socialiştii despre Mihai Ghimpu: „Fiind elev era comsomolist / Purta cravată roșie la gât”. Cum a răspuns preşedintele liberal

Un adevărat duel al declaraţiilor a provocat astăzi, în şedinţa Parlamentului, proiectul privind formarea grupurilor parlamentare de prietenie. Aceasta după ce, fracțiunea PL și fostul liberal-democrat George Mocanu au propus ca socialistul Vlad Bătrîncea să fie exclus din grupul de prietenie cu România, pe motiv că acesta a rupt harta României Mari în Parlamentul Republicii Moldova.

În replică, Vlad Bătrîncea a arătat o poză, unde, potrivit socialistului, apare liderul Mihai Ghimpu pe timpul când era pionier cu cravată roşie la gât. Mai mult, acesta a spus că vrea să facă parte anume din acest grup de prietenie.

Astfel, deputatul neafiliat George Mocanu a declarat că ”un deputat şi-a permis să depăşească etica şi bunul simţ şi să rupă harta României Mari”. „Nu e corect să facă parte din grupul de prietenie cu România pentru că sfidează bunul simţ. Este vorba de Vlad Batrîncea”, a precizat Mocanu.

Propunerea a fost susţinută şi de deputatul PL Alina Zotea care a cerut să-l excludă pe Batrîncea din grupul de prietenie cu România, din cauza comportamentului agresiv, când a rupt harta. „Considerăm această acţiune incorectă şi iraţională”, a menţionat deputatul.

La rândul său, deputatul socialist Vlad Bătrîncea a arătat poza cu Mihai Ghimpu şi a declarat că acel gest nu a fost unul împotriva statului român contemporan, ci era un gest împotriva propagandei unioniste în şcoli.

batrincea

„Eu insist să rămân în acest grup. Acel gest nu a fost împotriva României moderne. A fost un gest impotriva propagandei unioniste. Ei au împărțit prin școli materiale didactice. Cei care sunt mari prieteni ai României au acolo afaceri. Eu îi propun domnului Ghimpu să intre în grupul de prietenie cu Rusia. Iată am aici și o poză, Ghimpu a făcut carieră în pionerie. Istoria ține minte. Mulți din voi ați compus și poezii lui Lenin. Poate organizăm o excursie la mausoleu să-l vadă pe cel căruia i-au dedicat poezii”, a răspuns Bătrîncea.

Pentru că a fost vizat, Mihai Ghimpu a cerut dreptul la replică. “Batrîncea când a rupt harta şi-a exprimat sentimentele faţă de ţară. Ar fi ruşine pentru noi ca Batrîncea să facă parte din grupul de prietenie cu România. Să văd cât de curajos vei fi când la Bucureşti te vor întreba jurnaliştii de acolo de ce ai rupt harta României”, a răspuns Mihai Ghimpu.

După mai multe replici, socialiştii au anunţat că au compus o poezie dedicată lui Mihai Ghimpu.

„Fiind elev era comsomolist / Purta cravată roșie la gât / Acum Mihai se dă unionist / Deja Bătrîncea lui îi stă în gât, Ne vinde ţara peste Prut /Tot timpul astfel a făcut/ Iar moldovenii îi dau crezare că are mintea bolnăvioară”, a recitat de la tribuna centrală socialistul Grigore Novac.

La rândul său, Mihai Ghimpu a răspuns: ” Ştiţi că la noi hoţul strigă “Hoţul”, bolnavul îi face bolnavi pe alţii. Domnilor pro-kremlişti, poeţi peste noapte, eu sunt român cu acte în regulă, părinţii şi buneii mei au fost români, şi ai voştri tot. Numai că deosebirea dintre noi este că voi sunteţi trădători de neam, dar eu îmi apăr pământul”.

În final, Mihai Ghimpu a mai spus că “trîdătorii sunt folosiţi şi aruncaţi, dar patrioţii rămân în istorie”.

Foto: www.today.md

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.