Astfel, autorităţile locale îşi propun să crească gradul de iluminare, să efectueze marcajul din material mai durabil decât vopseaua, să instaleze indicatoare cu cadru reflectorizant suplimentar şi să monteze limitatoare de viteză.

„Cred că modernizarea unei treceri de pietoni ne va costa de la 30 până la 50 de mii de lei cel puţin. 20-25 de mii de lei va costa doar limitatorul de viteză, iar indicatoarele, marcajul rutier şi iluminatul – alte 25 de mii de lei. Lista propriu-zisă a trecerilor de pietoni care urmează a fi securizate va fi întocmită de Direcţia transport, preturile de sector şi Poliţia Capitalei”, a specificat primarul de Chişinău, Dorin Chirtoacă.

„Vorbim, cred că de zeci sau sute de treceri de pietoni, începând de la cele mai periculoase precum cele de pe străzile Bogdan Voievod, Cale Orheiului sau bulevardele Dacia şi Grigore Vieru. Cheltuielile vor fi acoperite din surse bugetare. Pe parcursul anului vor fi modernizate câteva zeci de treceri de pietoni”, a precizat Dorin Chirtoacă.

Statistica arată că în ultimii patru ani în urma accidentelor rutiere şi-au pierdut viaţa 284 de oameni, dintre care 169 sunt pietoni. Din numărul total de pietoni accidentaţi, 127 au fost loviţi în timp ce traversau strada pe zebră.

„Mulţi conducători auto depăşesc viteza maximă admisă în trafic sau urcă în stare de ebrietate la volan. Pe durata lunii ianuarie au fost intentate 32 de cazuri cu privire la conducerea unităţilor de transport în stare de ebrietate, iar anul trecut au fost intentate 1139 de cazuri”, a menţionat şeful Poliţiei Capitalei, Silviu Muşuc.

Săptămâna trecută au fost înregistrate 181 de accidente rutiere minore şi 15 majore. În rezultat, 16 persoane au suferit diverse leziuni. De la începutul anului au avut loc 82 de accidente rutiere. Două persoane au decedat şi altele 96 au suferit traumatisme. Din totalul celor răniţi, 11 sunt pietoni, opt dintre care au fost accidentaţi pe zebră.