Eveniment

Peste 300 de coşuri pentru colectarea bateriilor uzate au fost instalate în capitală

Acţiunea face parte din cadrul campaniei BATEREC, care a fost lansată în luna septembrie a anului trecut. Potrivit Ministerului Mediului, aceasta este o acţiune de protejare a mediului şi de conştientizare a locuitorilor capitalei despre colectarea separată a bateriilor şi acumulatorilor uzaţi.

Într-un comunicat de presă al ministerului se menţionează că în cadrul campaniei, lunar au fost colectate circa 200 de kilograme de baterii pentru reciclare. Se planifică a fi colectate în total 15 tone de baterii uzate, care vor fi transportate în Franţa pentru reciclare.

Specialiştii atenţionează că indiferent dacă sunt noi sau uzate, bateriile conţin elemente metalice cu greutate moleculară mare şi au caracteristicile deşeurilor periculoase. Din aceste considerente este necesară depozitarea corespunzătoare a bateriilor, altfel ele devin periculoase pentru sănătatea publică şi dăunătoare pentru mediul înconjurător.

S-a constat că o singură baterie uzată aruncată la coş, apoi ajunsă la rampa de gunoi, poate polua un metru pătrat de suprafaţă şi 10 litri de apă. Din o mie de baterii portabile, la reciclare, pot fi obţinute 190 de kilograme de metal bun pentru utilizarea în industrie.

Campania BATEREC reprezintă un proiect de colectare separată a bateriilor şi acumulatorilor uzaţi. Acţiunea are drept scop sensibilizarea populaţiei despre necesitatea colectării acestora şi este iniţiată cu suportul financiar al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Polone prin Programul polonez de colaborare pentru dezvoltare – Polska Pomoc.
 
Sursa: IPN

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *