Ambasadorul Vaticanului a fost convocat de urgenţă la Ministerul turc de Externe, pentru a da explicaţii.

În prima zi a Paştelui ortodox, Papa Francisc i-a primit la Vatican pe capii bisericilor orientale unite cu Roma, inclusiv pe liderii bisericilor armene.

Suveranul Pontif a profitat de ocazie pentru a vorbi încă o dată despre violenţa lumii în care trăim. „De mai multe ori am spus că trăim într-o epocă a războiului, un al Treilea Război Mondial purtat pas cu pas, unul în care vedem în fiecare zi crime sălbatice, masacre de o brutalitate inimaginabilă, distrugeri fără niciun sens”, a spus Papa Francisc.

Deşi puţină lume se aştepta la un discurs atât de ferm şi lipsit de echivoc, Papa Francisc a rostit clar cuvântul genocid, în legătură cu masacrarea armenilor, în 1915, de către armata Imperiului Otoman.

„Primul genocid al secolului XX a lovit poporul armean. Dragi creştini armeni, astăzi, cu inima plină de durere dar şi de speranţă în mântuire, marcăm centenarul acestei tragedii, măcelul fără sens, uriaş, a cărui cruzime a fost îndurată de strămoşii voştri”, a spus Papa Francisc.

La slujba din catedrala Sfântul Petru a asistat şi preşedintele Armeniei, semn al apropierii dintre Vatican şi autorităţile de la Erevan. Cu toţii s-au rugat împreună pentru sufletele victimelor.

Potrivit istoricilor, un milion şi jumătate de armeni au pierit în 1915 din cauza persecuţiilor la care i-au supus autorităţile otomane.

Supravieţuitorii, dintre care mulţi au emigrat în America şi Europa, inclusiv în România, au povestit despre cruzimea soldaţilor turci, executarea bărbaţilor, violurile şi înfometarea îndurate de femeile, copiii şi bătrânii alungaţi în deşert. Deşi guvernul de la Ankara recunoaşte pierderile de vieţi omeneşti din 1915, respinge catalogarea lor drept genocid.