Florin Piersic, Stela Popescu şi membrii trupei Cargo, decoraţi de Klaus Iohannis

Actorii Florin Piersic şi Stela Popescu împreună cu membrii trupei Cargo au fost decoraţi marţi de preşedintele Klaus Iohannis, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Palatul Cotroceni. Artiştii au fost decoraţi cu Ordinul Naţional ”Steaua României” şi, respectiv, Ordinul ”Meritul Cultural”.

Preşedintele român i-a felicitat pe artişti, după ce a înmânat decoraţiile, şi le-a mulţumit acestora pentru “contribuţia la prestigiul actului artistic şi de cultură din România”.”Urez tuturor celor cărora astăzi, în numele statului român, le-am înmânat însemnele preţuirii naţiunii, multă sănătate şi puterea de a sluji pe mai departe publicul care vă îndrăgeşte!”, a spus Iohannis.

Stela Popescu a mulţumit preşedintelui pentru “dar”, spunând: “Înseamnă tocmai recunoaşterea faptului că 55 de ani nu am muncit chiar degeaba.”

La rândul său, Florin Piersic a amintit că l-a cunoscut pe preşedinte la Sibiu, pe vreamea când era primar. “V-am cunoscut la Sibiu. De-aia când aţi intrat mi-aţi spus prietenul Florin Piersic, pentru că dumneavoastră eraţi un puşti şi eu eram deja actorul care îl jucam pe haiducul lui Şaptecai, pe nu ştiu mai care, şi aţi venit la mine în cabină, după un spectacol în care eu eram foarte bun. Aţi venit, m-aţi îmbrăţişat şi atunci v-am spus aşa, ţin minte până când voi muri – sper să fie târziu de tot (…) Am umblat prin toată ţara asta, am cunoscut primari, nu numai în România, ci şi în alte părţi. V-am spus atunci, ca să mă pun bine cu dumneavoastră, dar nu numai de aia, că sunteţi cel mai arătos şi frumos primar pe care l-am văzut în viaţa mea. Şi atunci dumneavoastră, care aţi avut replică, mi-aţi spus: «Da, şi tu ai fi fost bun de primar»”, a spus Florin Piersic, citat de Mediafax.

Adrian Bărar, liderul trupei Cargo, a spus că este “o mare oanoare” primirea distincţiei. “Nu ştiu să vorbesc atât de bine ca şi domnul Florin Piersic, dar dacă este nevoie pot să iau o chitară în mână şi atunci mă voi descurca mai bine. Mulţumim”, a spus Bărar.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.