Semnăturile pentru modificarea Constituției, depuse la CEC. Iurie Ciocan: Avem 15 zile pentru a lua o decizie

Listele de subscripție cu cele peste 400 mii de semnături colectate de grupul de inițiativă privind inițierea referendumului republican de modificare a Constituției au fost depuse astăzi la Comisia Electorală Centrală.

Președintelui CEC, Iurie Ciocan, a declarat că astăzi acestea vor fi recepționate cantitativ, iar începând cu ziua de mâine, angajații comisiei vor proceda la aprecierea calitativă a acestora. În total, CEC are la dispoziție un termen de 15 zile pentru a lua o decizie privind eventuala inițiere a referendumului constituţional.

„Astăzi noi vom recepționa doar partea cantitativă a muncii făcute de grupul de inițiativă. Ulterior, începând cu ziua de mâine, noi vom purcede la examinarea calitativă. Nu ne sperie aceste dosare, toate vor fi numărate, aranjate în modul stabilit de lege, după care vom da aprecierea calitativă a acestor materiale, pornind de la prevederile Codului Electoral. Volumul de muncă este destul de mare, iar noi avem numai 15 zile”, a declarat președintele Comisiei Electorale Centrale, Iurie Ciocan.

El a spus că în perioada menţionată se va vedea în ce condiții au fost colectate semnăturile, dacă acestea sunt autentice, dacă nu există dublări, dacă oamenii care au semnat se află în țară.

Potrivit lui Ciocan, în cazul în care vor fi întrunite toate condiţiile privind inițierea referendumului, atunci hotărârea CEC va fi transmisă Parlamentului. “Iar Parlamentul urmează, cum a menționat și Curtea Constituțională, neîntârziat, eu nu știu cât înseamnă neîntârziat, dar așa este scris în hotărârea Curții Constituționale, să numească data desfășurării referendumului privind modificarea Constituției”, a adăugat el.

Totodată, Iurie Ciocan a spus între altele că dacă nu se vor întruni condițiile necesare, atunci Comisia Electorală Centrală va emite o hotărâre prin care va respinge această inițiativă și va lichida acest grup de inițiativă ca entitate.

Reamintim că astăzi, președintele Partidului Platforma Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase a anunţat că mai mult de 400 de mii de semnături au fost colectate de grupul de inițiativă privind inițierea referendumului republican de modificare a Constituției. Potrivit lui, sunt aproape de două ori mai multe semnături necesare pentru iniţierea unui referendum constituţional.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.