În plus, Angela Merkel a pus acest rezultat pe seama lipsei unei „soluţii durabile” la nivel european pentru criza provocată de valul de migranţi ce 'a creat un sentiment de insecuritate în rândul cetăţenilor'. În opinia sa succesul formaţiunii AfD este şi un 'protest' al votanţilor sceptici faţă de 'structurile stabile' şi care se tem de 'alte religii'. 

Pe de altă parte şefa guvernului de la Berlin a admis că Germania profită de pe urma închiderii rutei balcanice pentru migranţi, de unde a rezultat o diminuare evidentă a sosirii refugiaţilor, dar a menţionat mai departe că aceasta este doar o situaţie de moment. 

Aşa cum prevedeau şi sondajele de dinaintea scrutinului, alegerile legislative desfăşurate în landurile Baden-Württemberg, Renania-Palatinat şi Saxonia-Anhalt au confirmat ascensiunea formaţiunii antiimigraţie AfD, pe fondul nemulţumirii provocate de sosirea masivă a migranţilor musulmani, evoluţie ce schimbă configuraţia politică în aceste landuri şi îi obligă pe conservatorii din CDU şi pe social-democraţii din SPD să caute noi coaliţii. 

În landul Saxonia-Anhalt CDU şi SPD nu mai dispun de majoritatea care le-a permis până acum să guverneze împreună, ele obţinând 29,8% şi respectiv 10,6% din voturi. Prin urmare, premierul conservator Reiner Hasselhof va fi nevoit să ajungă la o înţelegere cu Verzii. Este landul unde AfD a obţinut cel mai bun rezultat, de 24,2%. 

În landul Baden-Württemberg, Verzii premierului Winnfried Kretschmann sunt pe primul loc, cu 30,3% din voturi, urmaţi de CDU, cu 27%, dar actuala coaliţie dintre ecologişti şi social-democraţi nu va mai fi posibilă, aceştia din urmă obţinând doar 12,7% din voturi, în urma AfD, care a primit 15,1% din voturi. 

În landul Renania-Palatinat social-democraţii premierului Malu Dreyer au câştigat cu 36,2% din voturi, pe locul doi fiind CDU, cu 31,8%, dar nici aici coaliţia SPD cu Verzii nu va mai putea continua, ecologiştii având doar 5,3 % din voturi, fiind depăşiţi şi în acest land de AfD, care a obţinut 12,6%. 

Aceste rezultate l-au determinat pe liderul Uniunii Creştin-Sociale (CSU), premierul bavarez Horst Seehofer, aliat al Angelei Merkel, să critice din nou politica de primire a refugiaţilor promovată de aceasta din urmă, el apreciind că nu se mai poate continua ca până acum. 

Totuşi, presa germană consideră că poziţia şefei guvernului de la Berlin nu este deloc ameninţată, ea neavând niciun concurent real în cadrul propriei formaţiuni. Dar aceeaşi presă remarcă faptul că succesul AfD se înscrie într-un curent european mai larg al ascensiunii formaţiunilor de extremă-dreapta, ca o consecinţă a primirii unui număr considerabil de migranţi extracomunitari.