Persana (felis silvestris catus) rămâne de aproape un secol cea mai populară rasă de pisici. În jurul anului 1850, diplomaţii care călătoreau în jurul lumii au început să aducă familiilor lor, aflate în Anglia şi în Europa Continentală, câteva exemplare de pisici cu păr lung, din Orientul Mijlociu. Acestea primeau în general nume care reflecta ţara de origine, precum persană, pentru cele din Persia (actualul Iran).

Caracterul şi comportamentul pisicii diferă de la felină la felină, însă de regulă pisicile persane nu creează neplăceri stăpânilor săi. Aceste feline dau dovadă de o inteligenţă şi un spirit comunicativ aparte. Compatibilitate cu alte pisici este medie. Nu sunt agitate din fire, sufocante, ci mai degrabă precaute în relaţiile cu oamenii. Nu sunt curioase precum alte rase. Bine educate, în special motanii, devin o companie plăcută. 

Înşelătoare prin aspectul dat de blană, sub aceasta se ascunde un corp solid, cu pieptul lat şi cu umeri masivi, pisicile au un cap rotund, masiv şi proporţional cu mărimea corpului. Urechile sunt mici triunghiulare, uşor curbate şi nu ies prea mult din conturul rotunjit al capului. Faţa este scurtă şi lată, cu un nas cârn. Pielea de pe nas trebuie sa fie complet formată, iar marginea de sus a nasului nu trebuie să depăşească marginea de jos a ochilor. Bărbia este puternică, iar botul este plin. Ochii sunt mari şi rotunzi, de culoarea briliantului. Picioarele sunt scurte, groase şi puternice, cu labe mari şi rotunde. Coada este scurtă şi stufoasă.

Blana pisicii persane este deasă, stufoasă şi cu fire lungi, fiind alcătuită din două straturi: stratul de "sub-păr", care este foarte des, determină stratul de păr superior să stea „înfoiat", în special în zona gâtului, ca un guler, continuat pe piept şi între picioarele din faţă. Întreţinerea blănii necesită timp, perierea ei trebuie făcută zilnic cel puţin 15 minute şi se face în sens invers creşterii firelor de păr — cu ajutorul unor perii speciale şi piepteni care au capetele rotunjite. Pisica pur şi simplu nu e în stare să facă faţă singură la îngrijirea blănii sale lungi şi bogate. Trebuie obişnuită cu pieptănatul începând de la vârsta 2-3 săptămâni, procesul de năpârlire fiind foarte îndelungat.

Îmbăierea persanei este necesară o dată pe săptămână şi este bine să obişnuim pisica cu uscătorul de păr, pentru al putea folosi. După baie ea trebuie să stea într-o încăpere încălzită şi fără curenţi de aer. Pe blana umedă se poate aplica pudră pentru pieptănare care absoarbe umezeala şi face blana mai lucioasă şi mătăsoasă.

Urechile şi ochii pisicii Persane, de asemenea, necesită o îngrijire permanentă. Dacă ochii pisicii încep să lăcrimeze sau intervin probleme cu urechile, cel mai indicat este să ne adresăm unui veterinar.

Nefiind o pisică foarte activă, necesită aproximativ 70 kcal/kg/zi. Cât priveşte nutriţia, regulile sunt aceleaşi ca şi pentru celelalte rase de pisici. Cu toate acestea, pisicile persane au o poftă mare de mâncare, ele fiind predispuse la obezitate. Este foarte important ca aceasta să aibă o dietă echilibrată. E important de ştiut faptul că persanele au nevoie de iarbă, fiind cea mai bună metodă de a scăpa de ghemotoacele de păr care s-au format în stomac din blana pe care au lins-o pentru a se îngriji.

O altă anomalie neplăcută, frecventă la pisicile persane, este lăcrimarea ochilor. Canalele lacrimale sunt scurte şi foarte curbate, încât lacrimile nu curg pe cale naturală. Dacă ochii pisicii nu sunt trataţi cu grijă, pot apărea în jurul lor ulceraţii inestetice. În cazuri grave, botul pisicii se deformează în aşa măsură, încât pot apărea deficienţe respiratorii. Aproximativ 38-40% dintre pisicile persane suferă de PKD (rinichi polichistic), o boală de natură genetică. Lungimea excesivă a blănii determină la persane o sensibilitate deosebită a pielii, precum şi hipersecreţii seboreice sau eczeme.

Aceste pisici ating maturitatea în jurul vârstei de 16-18 luni, iar perioada de pubertate durează 4-6 luni. Cu o îngrijire adecvată şi o vizită anuală la medicul veterinar, persana poate trăi 15 ani, cunoscându-se situaţii în care unele exemplare au depăşit 20 de ani.