Macedonia se revoltă: „În criza refugiaţilor, noi plătim greşelile UE”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Preşedintele Macedoniei, Gjorge Ivanov, şi-a exprimat nemulţumirea în legătură cu faptul că ţara sa ar fi victima gestionării crizei refugiaţilor de către Uniunea Europeană, într-un interviu publicat în cotidianul german Bild, relatează Le Figaro.

„În criza refugiaţilor, noi plătim greşelile Uniuniii Europene”, a explicat el. „A trebuit deja să cheltuim 25 de milioane de euro din banii contribuabilului, ne aflăm în stare de urgenţă şi ce am primit din partea Europei? Nimic! Niciun cent!”, a subliniat acesta.

„Nu suntem nimic, nu facem parte nici din UE, nici din Schengen, nici din NATO, nimeni nu ne vrea. Cu toate acestea, protejăm Europa de un stat european (n.r. Grecia), al cărei control asupra refugiaţilor este deficitar”, a mai spus Ivanov.

Preşedintele macedonean estimează că dacă Germania „a acţionat foarte bine dintr-o perspectivă umanitară” în această criză, deschizându-şi în septembrie frontierele pentru fluxul de imigranţi, în ceea ce priveşte securitatea, „această ţară a eşuat în totalitate”.

El a menţionat faptul că ţara sa a dorit să facă schimb de informaţii privind „potenţialii islamişti”, însă nimeni nu a fost interesat de acestea.

Macedonia se află în prima linie a rutei balcanice, folosită de solicitanţii de azil care sosesc pe insulele greceşti dinspre coastele Turciei, dorind să ajungă în Europa Centrală şi de Nord.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...